La Green Start-Up scriem despre antreprenoriat și business de peste 1 an și jumătate. Și ne place să povestim despre afaceri interesante, despre proiecte care vin să aducă o schimbare în lume, fie ea la nivel de inovație, fie oferind soluții pentru un viitor durabil.

Dar mereu am fost până acum doar în postura de observatori și povestitori. Am relatat despre ceea ce am văzut și am aflat, nu ne-am implicat efectiv în acest mers al lucrurilor.

Azi ne propunem să schimbăm acest lucru și să fim chiar noi în mijlocul poveștii. Începând de luna aceasta, echipa Green Start-Up și start-up.ro se alătură demersului de sustenabilitate Lidl România și vom documenta propriile acțiuni pentru un viitor mai bun prin fapte simple și sustenabile. Cum o vom face?

Nu ne-am propus ca în cinci oameni să rezolvăm problema încălzirii globale, a celor peste 2 miliarde de tone de deșeuri pe care le produce omenirea anual, a celor peste 11 gigatone de emisii de CO2 trimise anual în aer pe întreg globul, sau a celor peste 2,5 miliarde de tone de alimente care sunt aruncate în fiecare an. Nici nu am putea să o facem.

Dar prin angajamentul pe care ni-l luăm, putem face pași mici pentru un viitor mai bun și poate reușim să-I inspirăm și pe alții să o facă.

Spre exemplu, noi am fost inspirați de inițiativele și demersurile sustenabile realizate de Lidl România (le puteți vedea în rapoartele de sustenabilitate ale companiei) și astfel ne-am setat propriile noastre obiective pentru o perioadă de test, în următoarele 3 luni.

Așadar, ne-am propus ca până în noiembrie să folosim la maximum alimentele pe care ni le cumpărăm, să reducem risipa alimentară pe care trebuie să recunoaștem că o facem toți. Iar aici ne-am inspirat din cele 656 de tone de alimente donate de către Lidl România în anul calendaristic 2022, cu care pot fi hrăniți 656 de oameni zi de zi, timp de un an.

Ne-am propus să nu mai folosim recipiente de unică folosință, inspirați fiind de proiectul Lidl de folosire în comun a paleților reutilizabili, în urma căruia toți copacii salvați de la tăiere produc în continuare oxigen pentru 3172 oameni zilnic (1 copac mare produce oxigen necesar zilnic pentru 4 oameni).

Și, de fiecare dată când venim la redacție ne propunem să ne aducem mâncarea preparată în recipiente pe care le refolosim, pentru a încerca să reducem, măcar puțin, din impactul pe care-l avem asupra planetei.

Putem face bine în orice moment și cu orice acțiune a noastră. De exemplu, cele 768,7 tone de produse alimentare pe care Lidl nu a putut să le mai doneze au ajuns, în anul fiscal 2021, la o stație de biogaz și pot produce o cantitate de gaz suficientă pentru a încălzi 256 locuințe întreg anul viitor (o medie de 400mc gaz produși/tona de biomasă, adică 307200 mc gaz produși; o gospodărie considerată cu un consum mediu lunar de 100 mc gaz).

Pe parcursul următoarelor luni vom documenta acest proces împreună cu voi, cititorii Green Start-Up.

Pentru că, până la urmă, puțin cu puțin se adună. Și este misiunea și responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem fapte bune pentru un viitor mai bun.

Ultimii trei ani ne-au arătat faptul că putem trece peste provocări mai ușor în momentul în care există colaborare, când ne implicăm toți. Și suntem convinși că prin alăturarea noastră cu eforturile Lidl, cu eforturile pe care le faceți și voi, în fiecare zi, pentru a fi mai responsabili, vom putea începe să depășim, treptat, provocările cu care ne confruntăm în prezent pentru un viitor sustenabil.