Împrumuturile acordate corporațiilor au crescut cu 8% an la an, atât prin implicarea în finanțarea proiectelor sustenabile (energie regenerabilă, eficiență energetică), cât și a proiectelor sociale, susținând astfel dezvoltarea afacerilor clienților și economia românească.

Prin emisiunea inaugurală de euroobligațiuni eligibile în valoare de 300 milioane euro, Raiffeisen Bank România și-a consolidat baza de fonduri proprii și datorii eligibile la aproximativ 36%, peste cerințele regulatorii aplicabile de la 1 ianuarie 2024 (32,48%).

Interesul ridicat manifestat de către piața internațională de capital pentru obligațiunile Raiffeisen Bank, respectiv o cerere totală de peste 1 miliarde euro confirmă, încă o dată, un model de banking responsabil, caracterizat de o situație financiară solidă și o preocupare permanentă de a încorpora perspectiva tuturor actorilor relevanți - clienți, angajați, investitori, autorități și acționari. De asemenea, formatul sustenabil al emisiunii subliniază angajamentul Raiffeisen Bank de a contribui la o dezvoltare durabilă a economiei românești.

”Raiffeisen Bank este prima bancă din România care a emis obligațiuni verzi și sustenabile pe piața de capital locală. În ultimii trei ani, am avut 7 emisiuni de obligațiuni, cu o valoare nominală cumulată de aproape 1 miliard euro, iar stocul de credite verzi și sociale se ridică la aproximativ 700 milioane euro, cu progrese constante de la an la an, dovada unui angajament pe termen lung care ne întărește rolul de facilitator în tranziția către economia verde”, spune Zdenek Romanek, Președinte și CEO, Raiffeisen Bank România.

Raiffeisen Bank România a continuat în 2023 parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții, prin semnarea a 3 noi acorduri de garantare ce permit acordarea de credite către IMM-uri în valoare de peste 650 milioane euro în următorii ani.

+75% creștere a activelor ESG

Divizia Corporații a Raiffeisen Bank România a continuat să susțină economia reală prin creșterea activelor ESG cu 75% (aproximativ 320 milioane euro), atingând un nivel de acoperire sustenabilă a portofoliului de aproximativ 20%.

În 2023, Raiffeisen Bank România și-a menținut rolul de partener în dezvoltarea companiilor din sectorul Mid Market prin programele de dezvoltare organizațională Catalizator. Totodată, banca a susținut financiar unele dintre cele mai mari tranzacții economice ale anului 2023, printre care:

- finanțarea sindicalizată, în valoare de 200 milioane euro, acordată NEPI Rockcastle;

- facilitatea de credit sindicalizată în valoare de 550 milioane euro pentru Grupul Ameropa – cea mai mare tranzacție sindicalizată din sectorul agribusiness în 2023;

- creditele acordate împreună cu Raiffeisen Bank International în valoare de 40,5 milioane euro pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice în nord-vestul țării și 60 milioane euro pentru dezvoltarea celui mare parc fotovoltaic din România și Europa de Sud-Est.

Activele totale ale Raiffeisen Bank România au depășit pragul de 70 miliarde RON la finalul anului 2023, în creștere cu 13% față de anul anterior, iar veniturile totale au înregistrat o creștere cu 16% în 2023 față de 2022, atingând nivelul de 3,7 miliarde RON. Profitul însumează 1,7 miliarde RON (+39%).

Mai multe informații despre rezultatele financiare ale Raiffeisen Bank România puteți afla aici.