Emisiunea în valoare de 300 milioane euro cu un cupon fix de 7% în primii trei ani și cu o maturitate finală de patru ani, a atras un interes ridicat din partea investitorilor instituționali, care au plasat ordine de subscriere în valoare totală de peste un miliard de euro.
Obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României și vor fi listate la Bursa de Valori din Luxembourg (LuxSE).
Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile al băncii. Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – în principal finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național și creșterea accesului la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură.
Diferența va fi alocată către finanțarea proiectelor care susțin tranziția verde - clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.
“Interesul arătat de către piața de capital confirmă, încă o dată, că modelul nostru de banking este unul responsabil, caracterizat de o situație financiară solidă și o preocupare permanentă de a încorpora perspectiva tuturor actorilor relevanți (clienți, angajați, investitori, autorități și acționari). De asemenea, formatul sustenabil al emisiunii subliniază angajamentul nostru ferm de a contribui la o dezvoltare durabilă și incluzivă a economiei românești”, spune Alina Rus, CFO și membru în directoratul Raiffeisen Bank România.
Prin emisiunile de obligațiuni eligibile plasate începând cu anul 2021, în sumă totală de aproximativ 995 milioane euro, Raiffeisen Bank România își consolidează baza de fonduri proprii și datorii eligibile în linie cu cerințele regulatorii, creând astfel premisele pentru o creștere susținută a activității de creditare.
Directiva europeană privind redresarea și rezoluția bancară (BRRD), transpusă în legislația locală prin legea 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, cu actualizările și modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituțiilor de credit din Uniunea Europeana a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub forma unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creșterea stabilității financiare a sistemului bancar și o protecție sporită a deponenților.
Comentezi?