Conform ESG Today, oficialii Zalando au declarat că „după mai bine de un an în care am colaborat cu reprezentanții Comisiei Europene, am ajuns la un acord pentru consumatori: propunerea de a îmbunătăți comunicarea informațiilor legate de sustenabilitate au fost acceptate și vor fi implementate conform acordului.”

Autoritățile europene au anunțat recent o serie de măsuri pentru a combate dezinformarea ecologică și pentru a forța companiile să își schimbe obiceiurile de promovare a produselor sustenabile care nu sunt dovedite ca fiind benefice pentru mediu.

Am discutat recent cu Miriam Thiemann, Policy Officer for Sustainable Consumption, Biroul European pentru Mediu (BEM), pentru a aflat mai multe despre aceste măsuri și ce impact ar putea avea ele în viitor pe piața europeană. Afirmațiile de sustenabilitate generice ce nu pot fi probate științific nu vor mai fi permise pe etichetele produselor comercializate în UE.

Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție, a declarat că „mulți consumatori vor să achiziționeze produse mai sustenabile. Aceștia trebuie să aibă informații clare și corecte pentru a putea face acest lucru și a adopta obiceiuri „verzi” de consum. Trebuie, totodată, să combatem și potențialele companii care își doresc să profite de acest fenomen. Mă bucur că unul dintre liderii pieței de retail, Zalando, a decis să abandoneze aceste practici și să ofere doar informații clare și specifice consumatorilor.”

Dincolo de îndepărtarea iconiței sustenabile de pe toate paginile sale, Zalando s-a angajat să scoată simbolul cu frunză din dreptul produselor care nu aduc beneficii reale planetei. Compania a promis, totodată, să clarifice care sunt criteriile ce caracterizează un produs „sustenabil” și să își revizuiască pagina de sustenabilitate cu link-uri către paginile care explică standardele produselor verzi și strategiile de sustenabilitate.

„Întrucât în următorii ani vor fi dezvoltate mai multe legi de sustenabilitate pentru piața textilelor din Europa, încurajăm politicienii europeni să întocmească un cadru legislativ consistent care nu va crește doar încrederea consumatorilor, dar și engagement-ul acestora, oferind companiilor siguranța că sunt în conformitate cu normele în vigoare. Între timp, rezultatul acordului nostru cu Comisia Europeană reprezintă un prim-pas în clarificarea sustenabilității în industrie”, adaugă Zalando.