Banofi Leather este un startup indian care crede că această soluție poate fi una cu adevărat revoluționară, dat fiind potențialul bananierilor.

East Coast Radio scrie că Banofi Leather este creația lui Jinali Mody, care a vrut să „se separe de norma în industrie și să creeze o revoluție”, după ce a câștigat una dintre cele mai mari competiții antreprenoriale pentru studenți, Hult Prize 2023. Soluția propusă de Banofi a câștigat competiția în cadrul căreia au participat circa 10.000 de startup-uri.

Compoziția materialului creat de companie pentru produsele sale este 50% tulpină de bananier, 30% aditivi naturali și 20% polimeri reciclați, pentru rezistență și durabilitate sporite.

„Materialul nostru proprietar, Ban-o-Fi (Banana Fiber Leather), are o amprentă de carbon semnificativ mai mare comparativ cu pielea de animale sau pielea sintetică. Continuăm să evoluăm și să ne reducem dependența de polimeri”, declară compania pe site-ul său.

Compania poate avea un impact de mediu foarte mare cu acest produs, iar fabricarea sa elimină complet apa reziduală toxică, oferind o reducere a emisiilor de 90% și ajută la implementarea deșeurilor de banane în economia circulară.

Iar impactul nu se reduce doar la beneficii pentru planetă, astfel că și comunitățile locale au de câștigat de pe urma acestui efort. „Obținem deșeurile de banane exclusiv de la fermierii mici, unde deșeurile nu sunt utilizate. Acești fermieri sunt în centrul activității noastre, oferindu-ne ingredientul principal pentru proces și sunt compensați pentru acest produs valoros, renunțând astfel la practicile de a incendia deșeurile”, adaugă compania.