În această listă ne vom concentra pe startup-urile verzi din industria modei despre care am scris anul acesta și care ne-au împărtășit viziunea și valorile lor din punct de vedere al sustenabilității. Nu vom putea acoperi tot ecosistemul de startup-uri green din industria modei în această listă, însă pas cu pas, îi vom căuta pe toți cei care vor să contribuie la o lume mai echitabilă și care vor să își povestească parcursul pentru cititorii noștri.

SuperCircle

SuperCircle este un startup specializat în economie circulară din industria modei, iar recent, acesta a obținut o investiție de 7 milioane de dolari pentru a-și scala soluțiile de reciclare și a le oferi unui număr mai mare de companii fashion.

Deșeurile textile și fast-fashion-ul sunt două motive de îngrijorare mari pentru această industrie, astfel că reciclarea și reutilizarea unei piese vestimentare de cât mai multe ori posibil este vitală. Pe lângă reciclat, îmbrăcămintea care nu se mai potrivește într-o garderobă poate fi vândută prin platforme specializate pentru a le oferi o nouă viață și a le ține departe de gropile de gunoi.

Totodată, industria textilelor pune presiune pe resursele naturale. În jur de 78% din deșeurile textile nu sunt colectate separat de către clienți și ajung, în final în deșeul menajer al casei, care ajunge să fie incinerat sau depozitat la o groapă de gunoi.

Oprirea deșeurilor textile este critică, deoarece acestea se pot acumula în gropi de gunoi uriașe în diverse locuri de pe Pământ, mai ales în statele mai sărace, dar și pentru că între 2000 și 2015, producția de articole de modă s-a dublat. Urmând aceste date, experții estimează că până în 2030 aceasta se va dubla din nou.

În plus, până la 35% din microplasticele descoperite în natură aparțin articolelor vestimentare, cum ar fi hainele sintetice. Aceasta este o problemă foarte mare, deoarece particulele foarte mici din plastic ajung în cele din urmă în oceane, sunt consumate de pești, iar mai apoi noi ajungem să le consumăm prin hrană.

SuperCircle este brand fondat în 2022 în New York de către Chloe Songer și Stuart Ahlum, care au vrut să ofere industriei fashion o soluție optimă pentru reciclarea textilelor. Compania face în așa fel încât fiecare piesă vestimentară să fie reciclată într-un mod potrivit pentru materialul respectiv, iar marile companii din industrie pot renunța la inventarul suplimentar într-un mod sustenabil.

Citește mai multe despre SuperCircle din acest material de pe Green Start-Up.

Rubi

Un nou tip de fibră textilă sustenabilă a fost prezentată anul acesta la Global Fashion Summit în Copenhaga, noul material fiind fabricat din apă și emisii de carbon. Astfel, nu a fost necesară exploatarea de pământ pentru a produce noul material textil, care s-ar putea regăsi în viitoarele noastre articole vestimentare.

Experții Rubi folosesc enzime speciale care absorb emisiile periculoase și le folosesc pentru a genera fibre textile sustenabile, iar Ganni ar putea fi primul brand din istorie care va folosi materialele pentru produce articole de modă. Viitoarele haine ar urma să includă 20% ață produsă din emisii de carbon, iar restul de 80% ar fi fibră textilă din industrie.

Co-fondatoarea și CEO-ul Rubi, Neeka Mashouf a declarat că menirea materialulului este de a „asigura viitorul planetei prin restaurarea echilibrului natural al Pământului cu lanțuri de aprovizionare reimaginate care să conlucreze cu ecosistemele - începând cu moda, al treilea cel mai poluant lanț de aprovizionare din lume.”

Fibrele sustenabile ne-ar putea ajuta să fabricăm îmbrăcăminte și încălțăminte cu un impact mai mic asupra mediului, iar dacă acestea vor fi reciclate la finalul duratei de viață, beneficiul pentru planetă va crește exponențial.

Dezvoltarea materialelor sustenabile în această direcție va fi posibilă doar prin colaborarea cu giganți din industrie, care au deja o tradiție și expertiză în ce privește articolele vestimentare de calitate.

Citește mai multe despre Rubi și fibra lor care poate schimba industria modei din acest material de pe Green Start-up.

Armani Exchange

Brandurile fashion consacrate, cum sunt Armani Exchange sau Nike, au implementat deja mai multe eforturi de sustenabilitate diferite față de cele care se regăsesc la grupuri precum Inditex.

Bumbacul organic este materialul principal pentru tricourile produse de Armani Exchange, iar poliesterul reciclat este și el folosit, în anumite cazuri.

Armani Exchange folosește imprimarea digitală pentru printarea modelelor pe tricouri ca alternativă mai sustenabilă de a-și personaliza hainele, iar astfel compania folosește mai puțină apă, un aspect important într-o lume tot mai aridă.

Dincolo de economisirea apei la printarea tricourilor, compania reduce consumul de apă și când vine vorba de vopsirea acestora, lucru care reduce și mai mult impactul hainelor asupra mediului.

În plus, reducerea deșeurilor și a consumului de energie în companie sunt alte două moduri prin care Armani Exchange își propune să fie justă față de planetă. În același timp, angajații sunt o prioritate pentru brandul fashion, deoarece ei sunt tratați și plătiți în mod egal, ceea ce înseamnă că productivitatea lor este îmbunătățită.

Așadar, sustenabilitatea merge pe mai multe direcții la Armani, iar experții din cadrul brandului caută să implementeze cât mai multe eforturi inovatoare de sustenabilitate pentru a-și atinge obiectivele de mediu și pentru a ne ajuta să ne îmbrăcăm fără să facem rău Pământului.

Citește mai multe despre eforturile de sustenabilitate ale Armani Exchange din acest articol de pe Green Start-Up.