Ediția din 2023 a Romania ClimAccelerator, un program de accelerare a startupurilor din zona greentech organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice, de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank România și OMV Petrom, a fost lansată în luna mai.

Programul se adresează inițiativelor cu soluții scalabile și impact pozitiv asupra mediului și oferă sprijin în accelerarea afacerii, acces la know-how, o rețea de consultanți, mentori, investitori și oportunități de finanțare.

La categoria Early Stage s-au înscris 51 startupuri aflate în stadiul incipient, în perioada 23 mai-22 iunie, din care 14 au fost selectate pentru a intra în program.

La categoria MVP înscrierile sunt încă deschise până pe 22 august pentru startupuri care au deja un prototip lansat pe piață.

Romania ClimAccelerator este o rampă de lansare și creștere pentru inovatorii români care propun soluții tech din zone precum cleantech, waste management, construcții sustenabile, gestionarea emisiilor de carbon, producție sustenabilă, energie regenerabilă, transport sau reciclare.

Trei start-up-uri verzi de succes participante la ClimAccelerator

Bluana Foods este un startup foodtech cu misiunea de a crea o alternativă pe bază de plante pentru sashimi-ul de ton și somon prin care să-i mulțumească pe cei care consumă astfel de produse și să reducă în același timp presiunea asupra pescuitului oceanic excesiv.

Bluana fost admis la Black Sea ClimAccelerator în 2021, în categoria Early Stage, și în 2022 la categoria MVP, iar participarea în program i-a oferit „multe surprize plăcute pe parcurs și accesul la resursele unui ecosistem de startupuri cu migală construit”, spun reprezentații organizației. „Colaborarea cu EIT Climate-KIC este și ea o bornă importantă în dezvoltarea noastră strategică prin prisma faptului că au ales să investească financiar în proiectul Bluana.”

În 2022, Bluana a atras investiții de 125.000 de euro de la TAAC SPV, 20.000 de euro de la Proveg Incubator și 80.000 de dolari de la Artesian VS, în cadrul acceleratorului Brinc, cu perspectiva de a atrage alte fonduri pe parcursul anului în curs.

Recycllux, un startup care folosește tehnologii de ultimă oră pentru a dezvolta un lanț de reciclare optimizat pentru produsele din plastic care ajung în mări și oceane, a participat la Black Sea ClimAccelerator, ediția din 2022, la categoria MVP.

Ca urmare a programului, anul trecut EIT Climate KIC a acordat Recycllux un grant de 20.000 de euro și servicii în valoare de 30.000 de euro. De asemenea, startupul a participat la programul LIF Global 2023 (Leaders in Innovation Fellowship), organizat de Royal Academy of Engineering și Oxentia, alături de alte 57 de business-uri din 8 țări, și a beneficiat de 6 luni de mentorat, training și networking. La finalul programului, Recycllux a fost câștigătorul competiției de pitching și s-a aflat printre finaliștii competiției de sustenabilitate.

Vintello, o platformă marketplace de revȃnzare de modă (second hand), s-a aflat printre finaliștii Black Sea ClimAccelerator 2022, la categoria MVP. Compania activează ȋn economia circulară și pune la dispoziția celor care doresc să vândă hainele pe care nu le mai poartă o platformă unde pot face acest lucru în siguranță și cu ușurință.

După participarea la Black Sea ClimAccelerator, Vintello a fost unul dintre cele 8 startupuri care a atras fonduri în primul an de funcționare al comunității de investitori privați Bravva Angels, care sprijină antreprenoarele cu idei de afaceri.

Primele două ediții ale acceleratorului au fost organizate sub numele de Black Sea ClimAccelerator. Începând cu 2023, Black Sea ClimAccelerator a devenit Romania ClimAccelerator, iar programul și-a propus să se concentreze exclusiv asupra ecosistemului local de inovatori.

În cele două ediții anterioare, programul a accelerat 60 startupuri verzi din România, a primit peste 300 de aplicații din toate regiunile țării, a adus împreună peste 60 de mentori și experți și a oferit o finanțare totală de 600.000 de euro.

La ediția 2023 Romania ClimAccelerator, înscrierile pentru startupurile din categoria MVP sunt deschise până pe 22 august. Cele mai promițătoare și inovatoare 10 dintre ele vor fi selectate la finalul lunii august pentru participarea în program.

Programul se încheie în decembrie prin evenimentul național Demo Day, organizat online și offline, în care finaliștii din ambele categorii își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.