Am scris prima dată despre Resynergi la începutul acestui an, când startup-ul american specializat în economie circulară a obținut o investiție de 6,4 milioane de dolari într-o finanțare Series B. Oficialii au anunțat la vremea respectivă că vor folosi fondurile pentru a-și scala soluția de procesare a plasticului, care poate converti rapid și eficient deșeurile din mase plastice într-o alternativă mai prietenoasă cu mediul.

Resynergi este o companie californiană fondată în 2015 de Brian Bauer și Jason Tanne, cu scopul de a transforma deșeurile din plastic într-o alternativă sustenabilă pentru viitorul planetei.

Cei doi cofondatori au început să lucreze împreună în 2000 în domeniul telecomunicațiilor, într-o companie de la vremea respectivă, care se numea AFC, fondată de către John Webley. După aceea, Jason a lucrat la dezvoltarea mai multor startup-uri, unul fiind E-nergy, o companie care a explorat tehnologiile verzi. După o serie de exit-uri reușite, cei trei specialiști în telecomunicații și-au concentrat atenția pe sustenabilitate. Astfel, Brian și Jason au fondat Resynergi, în vreme ce John s-a alăturat proiectului drept consultant.

Studiile lui Jason în chimie au fost esențiale în dezvoltarea soluțiilor de reciclare a plasticului oferite de Resynergi. De asemenea, Brian a explorat energii alternative la Universitatea Stanford în timp ce lucra la diploma sa de inginer mecanic, lucru care a ajutat, din nou la dezvoltarea tehnologiilor de reciclare.

O soluție inovatoare pentru reciclarea plasticului

După ce au dezbătut ideile pe care să le aplice în următorul proiect, fondatorii au pornit pe drumul reciclării plasticului.

„Această abordare se adresează cele mai mari provocări cauzate de masele plastice. Ce o face atât de atractivă este valoarea deșeurilor din plastic, care odată colectat, ajută al curățarea mediului”, a declarat pentru Green Start-Up Brian Bauer, CEO-ul Resynergi.

Resynergi folosește o tehnologie numită Continuous Microwave Assisted Pyrolysis (CMAP) pentru a procesa plasticul și a transforma acest material poluant în alternative mai sustenabile. Compania californiană colaborează în prezent cu organizații specializate în reciclare pentru a obține fluxuri constante de mase plastice dificil de reciclat, cum ar fi polipropilenă sau polistiren, care se numără printre cele mai comune tipuri de plastic din lume.

Conform experților Resynergi, tehnologia pe bază de CMAP poate procesa și converti masele plastice în produse noi de 20 de ori mai rapid decât metodele tradiționale pe bază de piroliză, generând totodată materiale cu o amprentă de carbon cu 68% mai mică.

Brian a explicat că procesul care a consumat cel mai mult timp a fost obținerea finanțării necesare pentru a construi unitatea de procesare cu o capacitate de o tonă. Continuând dezvoltarea de acolo, compania a reușit acum să scaleze și să reproducă cele mai de succes procese folosind o unitate de producție de 5 tone.

Aceasta poate produce într-o zi până la 4,163 litri de petrol din plastic, iar într-un an, cantitatea poate ajunge la 1,32 de milioane de litri.

„Există și alte provocări, însă am învățat suficient de-a lungul timpului pentru a le rezolva și să progresăm. Parteneriatul cu Dr. Ruan din cadrul Universității din Minnesota ne-a permis să accelerăm procesul de cercetare și dezvoltare”, spune el.

Transformarea plasticului reciclat într-o alternativă pentru motorină

În 2022, Resynergi a reușit să transforme plasticul reciclat în combustibili sustenabili, în principal motorina, la unitatea sa din Santa Rosa. La vremea respectivă, Bauer a declarat că dieselul ecologic generat de compania sa poate fi implementat direct în rezervoare și are o amprentă de carbon cu 60% mai mică.

În ce privește reciclarea plasticului, oficialii Resynergi spun că cea mai dificilă parte este descompunerea maselor plastice și transformarea lor în alternative utilizabile. Acest lucru, spun ei, necesită „o încălzire excelentă și completă a plasticului. Încălzirea uniformă continuă este cheia descompunerii ideale.”

Brian ne-a explicat și cum funcționează mai exact această tehnologie. El spune că „plasticul este măcinat în bucăți mici. Acestea sunt expuse la microunde, care descompun masele plastice la nivel molecular, transformându-le în gaz, iar odată răcit, acesta devine petrol.”

Energia cu microunde este esențială aici, pentru că ea descompune plasticul mai rapid și mai eficient la nivel molecular, ceea ce ajută la obținerea substanței petrolifere.

„Odată ce obținem petrolul, acesta poate fi folosit pentru producția de plastic. Această modalitate prezintă o calitate mult mai bună decât reciclarea mecanică, pentru că este plastic în formă pură”, adaugă Bauer.

Petrolul rezultat poate fi folosit pentru fabricarea produselor cu polietilenă sau polipropilenă, care reprezintă peste 50% din produsele din plastic din întreaga lume.

Folosind energia solară pentru alimentarea sistemului de cele mai multe ori, amprenta de carbon asociată cu metoda de procesare utilizată de Resynergi este cu 68% mai mică decât reciclarea convențională a plasticului.

Finanțarea și planurile de viitor ale companiei

Resynergi a ridicat recent investiția Series B în valoare de 6,4 milioane de dolari, însă startup-ul vrea să își extindă fondurile cu încă 1,1 milioane de dolari, ne-a comunicat Brian, obiectivul fiind atingerea sumei de 7,5 milioane de dolari.

Finanțarea suplimentară ar putea ajuta compania să își extindă producția cu noi unități de procesare, scalându-și tehnologia mai departe.

Fezabilitatea tehnologiei a fost demonstrată deja cu ajutorul unității de o tonă, astfel că acum, Resynergi vrea să se concentreze asupra mașinăriei cu o capacitate de 5 tone, care va ajuta compania să obțină primele venituri.

CEO-ul Resynergi, Brian Bauer, spune că „favorizăm circularitatea plasticului cu tehnologia noastră. Ne folosim de deșeurile poluante din plastic pentru a proteja sănătatea oamenilor și ecosistemele.”

Sursă foto: Resynergi