Conform Euronews.green, descoperirile au evidențiat faptul că orașele nordice ocupă o mare parte din primele locuri, iar Copenhaga și Oslo sunt doi dintre cei 42 de pretendenți din clasament. Și Parisul se numără printre orașele europene care depun eforturi mari pentru combaterea poluării, în vreme ce Amsterdam și Hamburg ocupă pozițiile a patra, respectiv a cincea.

Experții de la Clean Cities Campaign, organizația care s-a ocupat cu realizarea clasamentului, susțin că orașul spaniol Granada, Dublin și Greater Manchester se numără printre orașele care au luat până acum cele mai puține măsuri pentru a combate poluarea din zonele respective.

Dincolo de cele două criterii menționate anterior, numărul de mașini electrice oferite prin serviciile de ride-sharing și autobuzele cu emisii reduse au fost și ele luate în calcul.

Barbara Stoll, directorul campaniei, a declarat că „suntem de părere că acestea sunt criterii foarte importante, dar ele nu reprezintă întreaga imagine de ansamblu.”

Ea este de părere că zonele cu emisii reduse și limitarea traficului rutier pot fi alte două moduri prin care un oraș își poate îmbunătăți calitatea aerului. Restricționarea sau interzicerea accesului mașinilor pe combustibili fosili în zonele centrale ale orașelor pot fi metode foarte utile pentru reducerea nivelului de poluare în ariile urbane.

Londra este unul dintre orașele care acționează în acest sens, întrucât oficialii extind limitele zonei cu emisii extrem de reduse, pentru a include în aceasta suprafețe din toate cartierele capitalei. Toate mașinile care nu se califică drept vehicule cu emisii foarte reduse trebuie să plătească o taxă de 14.5 euro pe zi dacă vor să meargă pe drumurile desemnate de autorități ca fiind foarte sustenabile.

Simon Birkett, șeful grupului Clean Air in London, a declarat că „zonele cu emisii reduse aduc beneficii pentru sănătate și mai ales o reducere în ce privește rata de spitalizare, riscul de atac de cord sau atac cerebral. Deci, beneficiile pentru sănătate sunt absolut evidente dacă vom continua implementarea acestora.”

Mai multe orașe europene ar putea beneficia de o astfel de mișcare, întrucât s-a descoperit în 2015 că zonele cu emisii reduse pot scădea nivelul de dioxid de nitrogen, dar și de particule PM10, poluanți foarte periculoși pentru sistemul nostru respirator.