Euronews.green scrie că informația a fost dată publicității după ce cu câteva săptămâni în urmă am aflat că luna iunie a fost cea mai fierbinte a șasea lună din istorie. Meteorologii din lumea întreagă au anunțat că Antarctica și America de Sud au experimentat temperaturi medii mai mari decât de obicei, în vreme ce în Emisfera Nordică, statele s-au luptat cu valuri de caniculă insuportabile.
Samantha Burgess, director executiv al C3S, a declarat că „2023 este până acum al treilea cel mai fierbinte an, cu o creștere de 0.43 grade Celsius față de media recentă, iar temperatura medie în luna iulie a fost cu 1.5 grade mai mare decât cea din era pre-industrială.”
Experții de la C3S și Organizația Meteorologică Mondială au anunțat anul acesta că luna iulie a fost cea mai fierbinte înainte de epuizarea tuturor celor 31 de zile, dat fiind faptul că 6 iulie a fost desemnată cea mai caldă zi din istoria planetei. Potrivit experților, în ziua respectivă, temperatura medie la nivel global a fost de 17.08 grade Celsius, doborând un record stabilit în anul 2016.
„Suntem martorii celor mai mari temperaturi la nivel global, iar oceanele au fost și ele cele mai fierbinți în luna iulie a acestui an”, adaugă Burgess.
Din cauza fenomenului meteo El Niño și a eforturilor insuficiente ale oamenilor de a limita încălzirea globală, experții avertizează că cifrele meteo înregistrate anul acesta nu vor fi un caz izolat, iar în viitor, am putea asista la noi recorduri mondiale legate de temperaturi.
Comentezi?