Euronews.green scrie că cercetările au fost efectuate de experții de la C3S în baza analizelor realizate pe calculator pentru datele din mediile climatice terestru, aerian și oceanic. Temperatura medie a aerului pentru luna ianuarie a fost de 13.14 grade Celsius, cu 0.7 grade mai fierbinte decât media dintre 1991-2020, fiind în același timp cu 0.12 grade Celsius mai mare decât ianuarie 2020.
Aceasta, avertizează experții climatici, este și a opta cea mai fierbinte lună la rând la nivel global.
Samantha Burgess, Deputy Director C3S, a declarat că „2024 începe cu o nouă lună cu temperaturi record - nu doar că este cea mai fierbinte lună ianuarie de până în prezent, dar ultimele 12 luni au depășit limita de 1.5 grade Celsius.”
„Reducerea rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt singurul mod prin care putem preveni creșterea temperaturilor”, adaugă aceasta.
În Europa, temperaturile din luna ianuarie au variat de la semnificativ mai mic decât media dintre 1991-2020 pentru țările nordice, la mult peste cele din aceeași perioadă pentru sudul continentului.
În vreme ce fenomenul de încălzire El Niño a început să scadă în intensitate de-a lungul zonei ecuatoriale a Pacificului, temperaturile mărilor au rămas în continuare neobișnuit de ridicate.
Și temperatura medie a oceanelor a ajuns la un nivel record luna aceasta, la 20.97 de grade Celsius. Prima lună din 2024 a adus și o umiditate neobișnuit de mare în Europa, astfel că nordul și sud-vestul continentului au fost lovite cu mai multe furtuni decât în mod obișnuit.
Spania, Irlanda și o bună parte din Peninsula Scandinaviei au trecut printr-o perioadă climatică mai uscată decât în mod normal, asemănător fenomenelor meteo din Chile și Australia. Totuși, în ce privește cele două țări, consecințele au fost mai însemnate, pentru că acestea s-au confruntat și cu incendii de vegetație foarte puternice.
Comentezi?