Deși într-o economie complet sustenabilă reciclarea este ultimul lucru pe care ar trebui să ne bazăm, acest proces ne poate ajuta să recuperăm o parte din resurse și să prevenim acumularea de deșeuri din plastic. Putem recicla o gamă variată de produse sau mai bine spus, materialele din care acestea sunt fabricate, deci reintegrarea lor în economie nu ar trebui să fie dificilă. Cum se reciclează plasticul?

Colectarea este baza procesului

Pentru a recicla, mai întâi trebuie să ai materiale, motiv pentru care colectarea este un prim pas critic. Asta presupune implicarea populației, dar și diverșii actori economici, pentru a ne asigura că plasticul nu ajunge la gropile de gunoi sau mai rău, în mediul înconjurător, dar și pentru a oferi companiilor specializate în reciclare cât mai multă materie primă cu putință.

Pentru PET-uri și alte tipuri comune de plastic, RetuRO a fost desemnată drept compania responsabilă de colectarea diverselor mase plastice care să fie trimise către centrele de reciclare și reintroduse în economie sub formă de noi produse.

Următorul pas în acest proces este sortarea, iar aici intervin unitățile specializate în sortarea maselor plastice, care separă produsele din plastic, în principiu pe baza tipului de polimer din care sunt fabricate.

Cele mai comune tipuri de mase plastice

Există mai multe tipuri de materiale pe bază de plastic în ciclul economic, șapte dintre acestea fiind cele mai comune. Unul dintre cele mai ușor de găsit tipuri de plastic este PET-ul. Rezistent și ușor, acest material transparent este folosit mai ales în industria alimentară, pentru producția de ambalaje pentru băuturi sau alimente, dar poate fi găsit și în hainele noastre.

Polietilena de mare densitate este o altă subclasă foarte populară d plastic folosită mai ales în construcții, datorită durității și rezistenței pe care aceasta o are atunci când intră în contact cu umezeala și chimicalele. Totodată, ea este folosită și pentru depozitarea detergenților.

Policlorura de vinil (PVC) este similar polietilenei de mare densitate, însă aceasta este folosită și pentru aplicații în domeniul electronicii, deoarece nu este un material conductiv și poate fi folosit pentru izolarea cablurilor, de exemplu. Unele dintre produsele fabricate din PVC sunt cardurile bancare, jucăriile pentru oameni și animale sau conductele.

Cum se reciclează plasticul

Înainte de procesarea propriu-zisă, produsele din plastic sunt mai întâi sortate în baza polimerilor din care sunt fabricate. Unele unități de reciclare ar putea procesa doar anumite tipuri de plastic și nu toată gama disponibilă pe piață.

După sortare urmează redimensionarea, care implică reducerea dimensiunii unui produs cu ajutorul aparatelor de mărunțit și a altor mașinării industriale. Astfel, plasticul este transformat în părți mici și este mai ușor de procesat mai departe și de manevrat.

Pentru a îndepărta elemente contaminatoare, cum ar fi lipiciul, chimicalele sau chiar murdăria de pe bucățile de plastic, acestea sunt spălate în containere speciale. De asemenea, datorită faptului că într-un anumit produs se pot regăsi mai multe tipuri de plastic, piesele mărunțite sunt plasate în containere cu apă unde plutesc și se separă în funcție de densitate.

Pentru a îndepărta materialele rămase pe suprafața lor, cum ar fi etichetele, bucățile de plastic sunt împroșcate cu apă fierbinte, iar companiile pot folosi chiar și chimicale, detergenți sau dezinfectanți pentru a îmbunătăți curățarea sau separarea.

Este crucial ca plasticul să fie curățat așa cum trebuie înainte de a fi procesat mai departe, deoarece acest lucru va ajuta ca materia primă să aibă proprietățile dorite pentru fabricarea produselor viitoare.

Separarea uscată este o alternativă la separarea prin apă. În acest caz, mai multe procese pot ajuta centrele de specialitate să diferențieze un anumit tip de polimeri de altul, cum ar fi căldura, care poate facilita separarea prin determinarea punctului de topire. Plasticele mai pot fi diferențiate prin utilizarea de lumină ultravioletă sau fluorescentă, care determină abilitatea lor de a absorbi lumina sau de a își schimba culorile.

Bazele pentru viitoarele produse din plastic

Contopirea este în general ultimul pas care are loc în urma procesului de reciclare și implică utilizarea mașinăriilor speciale pentru a topi plasticul și a-l combina în peleți de plastic. Mai mulți experți din industrie sunt de acord că aceasta este una dintre cele mai ușoare moduri prin care putem distribui și fabrica produse pe bază de plastic.

După ce au fost complet reciclate, materialele din plastic pot fi întrebuințate pentru a produce alte bunuri, cum ar fi sticle sau tăvi alimentare, două dintre cele mai comune aplicații. Un alt uz pentru acești compuși sunt articolele vestimentare sintetice, însă nu este neobișnuit să vedem tomberoane sau ghivece fabricate din polimeri reciclați.

Cu siguranță reciclarea este ultima soluție pentru produsele ajunse la finalul vieții operaționale, iar reîntrebuințarea acestora este mult mai favorabilă în acest sens, care nu necesită la fel de multe tratamente sau energie pentru procesare.

Totuși, este important să înțelegem ce se află în spatele cuvintelor „plastic reciclat” și să reținem de ce este important să păstrăm produsele sau ambalajele într-un stadiu cât mai aproape de cel inițial pentru atunci când acestea ajung pe banda care le va oferi o nouă viață.