Spre deosebire de furtuni, care provoacă daune despre care suntem conștienți și pentru care ne putem pregăti mai mult sau mai puțin, „căldura este silențioasă și invizibilă. Ea nu atrage atenția așa cum o fac alte pericole naturale și totuși ucide cei mai mulți oameni”, a declarat pentru Fast Company Kathy Bughman McLeod, director al Adrienne Arsht-Rockefeller Foundation Resilience Center.
În primul rând, oamenii trebuie să își schimbe așteptările cu privire la ce se poate și ce nu se poate întâmpla pe timpul unui val de caniculă. Pe timp de furtună, nu ne-am aștepta să ni se livreze un pachet, spre exemplu, iar fix același tip de comportament ar trebui să îl avem și pe timp de caniculă, spun experții.
Eugenia Kargbo, chief heat officer, Freetown, Sierra Leone, crede că plantarea copacilor poate fi o soluție foarte bună pentru ameliorarea efectelor pe care le au valurile de caniculă asupra populației, întrucât aceștia răcesc aerul și oferă umbră pentru trecători. Capitala statului Sierra Leone are ca obiectiv plantarea a un milion de copaci până la finalul acestui an, dintre care au fost deja plantați 700.000 de puieți.
Totodată, botezarea valurilor de caniculă se poate dovedi a fi un mod eficient de conștientizare a publicului, dar și a experților și a oficialilor. Astfel, așa cum denumim uraganele, denumirea valurilor de caniculă poate ajuta la crearea unei culturi a pregătirii, care să ajute toți reprezentanții comunităților să conștientizeze pericolul.
Terasele „verzi” și vopseaua deschisă la culoare pot fi soluții potrivite care ne pot ajuta în lupta cu canicula, ceea ce înseamnă că trebuie să regândim modul în care construim și renovăm clădirile.
Eleni Myrivili, chief heat officer, Atena, Grecia, menționează că nu toate orașele pot implementa același set de măsuri, deoarece „fiecare oraș experimentează un tip total diferit de căldură și un impact cu totul diferit pe care îl are căldura asupra sa.”
De aceea, crede ea, fiecare oraș din lume are nevoie de un chief heat officer care să ajute la implementarea unor soluții potrivite pentru prevenirea problemelor pe care le pot reprezenta valurile de caniculă, indiferent de poziția geografică sau de țară.
Comentezi?