Națiunile Unite au declarat într-unul dintre rapoartele lor că pământul se încălzește în prezent mai mult decât oricând în istorie, iar acest lucru schimbă modelele climatice și perturbă balanța din ecosisteme.

Unele dintre cele mai mari cauze ale schimbărilor climatice sunt reprezentate de generarea de curent electric și căldură prin arderea combustibililor fosili.

La nivel global, puțin peste 25% din curentul electric vine din surse regenerabile, precum centralele eoliene sau panourile solare care, în comparație cu combustibilii tradiționali, nu eliberează aproape deloc emisii sau poluanți în atmosferă.

Industria fabricării contribuie și ea la emisii, întrucât companiile ard combustibili fosili pentru a produce bunuri precum ciment, electronice sau haine, iar unele mașinării funcționează și ele pe baza combustibililor fosili.

Defrișările contribuie la încălzirea globală, întrucât atunci când sunt tăiați, copacii eliberează în atmosferă tot dioxidul de carbon pe care l-au captat de-a lungul vieții. Pădurile reprezintă unul dintre modurile naturii de a ține emisiile sub control, însă 12 milioane de hectare de pădure sunt distruse anual, iar acest lucru limitează capacitatea pământului de a ne ajuta să luptăm cu schimbările climatice.

Defrișările și agricultura sunt și ele responsabile pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră.

Transporturile reprezintă o sursă mare de poluare, întrucât multe mașini, camioane, nave și avioane sunt alimentate de combustibili fosili. De fapt, transporturile reprezintă un sfert din emisiile de dioxid de carbon din sectorul energetic la nivel global.

Producția de alimente contribuie la emisiile de dioxid de carbon, metan și alte gaze cu efect de seră prin defrișări și prin eliberarea pământului pentru agricultură. Mai mult, emisiile provin și din ambalarea și transportul mâncării.

Clădirile rezidențiale și cele industriale folosesc jumătate din curentul electric din lume, mare parte din curent fiind folosit pentru încălzire și răcire.

Obiceiurile de consum sunt importante când vine vorba despre emisiile de gaze cu efect de seră, principalii factori ai poluării fiind modalitățile de transport și cât aruncăm.

Potrivit ONU, cel mai bogat segment de populație, de 1% din totalul populației globale, este responsabil pentru mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât cel mai sărac segment de populație, care reprezintă 50% din populația lumii.

Când vine vorba despre efectele schimbărilor climatice, temperaturile mai mari reprezintă poate cel mai evident efect și are un efect devastator, prin incendii devastatoare care se împrăștie mai ușor și condiții mai grele de muncă în aer liber. De asemenea, efectele încălzirii globale se simt și în regiunea Arctică, întrucât temperaturile ridicate topesc mai multă gheață și zăpadă ca niciodată.

Furtunile se formează mai des din cauza temperaturilor ridicate, care evaporă mai multă apă, iar mai apoi aceasta formează mai multe furtuni care sunt tot mai violente.

Cicloanele, uraganele și taifunurile devin tot mai violente pe măsură ce temperaturile de la suprafața oceanelor crește, lucru care pune în pericol comunitățile aflate în proximitatea acestor evenimente naturale.

Mările și oceanele se măresc și ele în fiecare an datorită ploilor tot mai numeroase și a topirii calotei glaciare, lucru care pune în pericol orașele care se află pe țărmuri.

În vreme ce oceanele și mările cresc, seceta este o problemă tot mai mare în zonele unde apa este deja limitată, lucru care face agricultura și mai dificil de practicat și facilitează expansiunea deșerturilor.

Acest lucru duce la reducerea cantității de hrană și creșterea foametei, din cauza faptului că oceanele devin mai acide și agricultura va deveni mai puțin productivă ca o cauză a condițiilor meteo extreme.

Schimbările climatice pun și speciile de animale în pericol, un milion dintre ele fiind în pericol de dispariție în următoarele decenii. Unele dintre motive sunt reprezentate de incendiile forestiere, condițiile meteo extreme sau boli, iar toate acestea sunt cauzate de schimbările climatice.

Unele specii vor putea să migreze pentru a se adapta, însă altele nu vor putea face acest lucru.

Sărăcia și riscurile sanitare sunt, de asemenea, cauze ale schimbărilor climatice, pe măsură ce calitatea aerului continuă să se înrăutățească din cauza poluării și pe măsură ce inundațiile distrug comunități și așezări omenești.

Factorii de mediu sunt responsabili pentru 13 milioane de morți anual, în vreme ce evenimentele meteo forțează peste 23 de milioane de oameni să migreze în fiecare an pentru a evita efectele catastrofe.