CNN Business a comunicat faptul că natura de unică folosință a recipientelor din hârtie sau din plastic face ca atunci când acestea sunt aruncate să ajungă la gropi de gunoi sau pe stradă.

Procesul de reciclare nu este o soluție în întregime, spun oficialii companiei.

Michael Kobori, șef al departamentului de sustenabilitate de la Starbucks a spus că „recipientul nostru este ubicuu și ne place acest lucru, însă este totodată un simbol prevalent al unei societăți de consum.”

El crede că cea mai bună opțiune în lupta cu acest obicei este să scăpăm de paharele de unică folosință cu totul, ceea ce ar fi „Sfântul Graal”, potrivit lui.

De aceea compania vrea ca, până în 2025, clienții să își aducă propriile căni de acasă sau să le împrumute pe cele de ceramică, refolosibile, direct de la cafenele.

Starbucks vrea să-i lase pe clienții din Statele Unite și Canada să își aducă propriile pahare până la sfârșitul anului viitor pentru a putea începe programul lor prietenos cu mediul înconjurător.

Acest lucru nu înseamnă că paharele clasice nu vor mai fi disponibile la cafenele, însă vor fi opțiunea mai puțin atractivă, deși clienții sunt obișnuiți cu ele.

Starbucks va implementa programul de împrumut al paharelor, prin care clienții vor plăti o sumă modică până termină de folosit paharul pe care îl vor aduce înapoi.

Amelia Landers, vice președinte al experienței de produs și a cărei echipă este responsabilă de ambalajele sustenabile ale companiei, a declarat că se așteaptă ca iubitorii de cafea să adere la eforturile de sustenabilitate ale Starbucks.

„Am dezvoltat un nou pahar care are o amprentă mică asupra mediului înconjurător, are conținut redus de polipropilenă, este reciclabilă și poate înlocui 100 de pahare de unică folosință”, a spus ea.

Compania a testat acest program anul trecut în Seattle.

În cadrul testului, fiecare client a plătit câte un dolar de fiecare dată când au folosit noul pahar, iar când au terminat băutura l-au dus la un coș inteligent din cafenea și și-au recuperat dolarul.

Kim Davis administrează cafeneaua unde a avut loc experimentul și a remarcat faptul că a avut succes printre clienți, care s-au arătat încântați de inițiativă atunci când au aflat despre ce este vorba.

Ea a declarat că „încântarea și engagementul au fost foarte mari, atât în rândul clienților cât și al (angajaților).”

Starbucks a explicat faptul că paharele sunt strânse și curățate de o firmă terță, astfel încât angajații nu trebuie să-și facă griji cu privire la acest lucru.

Clienții sunt încurajați să își aducă propriile căni sau pahare pentru comenzi, însă acest lucru se poate dovedi complicat atunci când comandă la drive-through sau pe aplicație.

Compania plănuiește să crească taxa pentru utilizarea recipientelor proprii, potrivit lui Landers, „de la 10 cenți la 50 de cenți.”

Pentru a găsi o soluție la problema legată de paharele personale, Starbucks a început să dezvolte potențiale soluții prin replici de cafenele la centrul lor de inovație.

O potențială soluție este aceea în care clienții să își lase paharele înainte de a comanda cafeaua dorită, astfel încât până ajung la punctul de ridicare, aceasta să fie gata.

O altă opțiune este ca angajații să pregătească băuturile în recipiente pe care să le golească în paharele personale ale clienților atunci când aceștia ajung la punctul de ridicare.

Landers a declarat că Starbucks se află „în proces de a rezolva această problemă.”

Compania trebuie să se asigure că aceste procese decurg cât mai natural și că nu pun prea multă presiune pe angajați, întrucât pot cauza probleme, atât la nivelul angajaților, cât și al clienților.