Am scris în trecut despre modul în care funcționează autobuzele electrice și care sunt avantajele acestora comparativ cu modelele pe motorină. Pe baterii sau hidrogen, autobuzele electrice sunt alegerea ideală pentru un transport în comun mai curat care poate ajunge în mai toate colțurile unui oraș.

Volvo Buses

Volvo este unul dintre cele mai renumite branduri din industria producătoare de vehicule, fie că vorbim despre mașini, camioane sau autobuze. Recunoscut pentru siguranța și materialele de calitate, rămâne unul dintre brandurile de referință când vine vorba de achiziția unui vehicul nou.

Astfel, autobuzele sale sunt modele foarte bune, care oferă construcții solide și funcții de siguranță care îmbunătățesc experiența pentru șofer, dar și pentru pasageri.

Modelul 7900 Electric este varianta de top pe baterii a companiei și vine în formă standard sau cu burduf, în funcție de nevoile companiei de transport public.

Sursă foto: Volvo Buses

Flexibilitatea nu se oprește aici, pentru că acest vehicul se poate încărca atât la stații tradiționale de încărcare, cât și prin intermediul unui pantograf, ca un tramvai, de exemplu. Încărcarea prin pantograf este mai rapidă, puterea maximă admisă fiind de 350kW, în vreme ce prin cablu, ea este limitată la 150kW.

Chiar și plin cu pasageri, modelul 7900 Electric nu are probleme să se deplaseze, mulțumită sistemului de propulsie, care furnizează o putere de până la 200kW și un cuplu la roată de 19.000 sau 31.000 Nm.

Bateriile au o capacitate de 470 și 565 kWh, în funcție de model, astfel că Volvo 7900 Electric poate străbate fără probleme orașele, totul în liniște deplină și fără emisii.

Scania Buses

Scania este o altă companie scandinavă producătoare de camioane, autobuze și autocare, recunoscută, de asemenea, pentru fiabilitatea și calitatea produselor sale, exact ca Volvo.

Concentrată mai mult pe producția de autocamioane decât pe autobuze sau autocare, Scania are un model electric pentru orașele aglomerate, pe care autoritățile îl pot folosi pentru a decarboniza transportul public.

Scania Citywide este autobuzul electric pe baterii al companiei, care poate fi o alternativă bună la Volvo 7900 Electric.

Alimentat de un motor electric care poate livra până la 300kW putere și un flux constant de 250kW, dar și un cuplu motor de 2.100 Nm, acesta poate fi un autobuz ideal chiar și pentru orașele din zone muntoase.

Sursă foto: Scania Buses

Proiectat pentru eficiență pentru a exploata la maximum energia înmagazinată, Citywide este echipat cu o cutie de viteze cu două rapoarte, pentru extinderea autonomiei.

Scania oferă două opțiuni în ce privește bateriile, una de 254 kWh, iar cealaltă, de 330 kWh, care pot oferi o autonomie de până la 320 de kilometri și sunt proiectate să reziste până la 10 ani.

Pentru încărcare, asemănători fratelui de la Volvo, autobuzul poate fi încărcat la stații pentru mașini electrice, care oferă până la 150kW putere, sau prin pantograf, la 300kW pentru sesiuni mai rapide de încărcare.

Solaris Buses

Solaris este un producător de autobuze fondat în 1996, deci nu are la fel de multă tradiție precum Volvo sau Scania. Totuși, asta nu înseamnă că autobuzele sale nu sunt de calitate și este clar un brand axat pe opțiuni verzi pentru orașele viitorului.

Urbino Electric este autobuzul cu energie curată al companiei și este alimentat de baterii sau hidrogen, așadar destul de multe opțiuni.

Opțiunile nu se opresc aici, totuși, iar Urbino este disponibil ca șasiu mic, de 9 metri, în variantă standard, de 12 metri și chiar în variantă articulată de 18 metri pentru orașele aglomerate.

Urbino 12 este echipat cu o baterie de până la 520 kWh, despre care compania susține că ar trebui să ofere o autonomie de până la 300 de kilometri, indiferent de condițiile meteo sau de drum.

Exact ca autobuzele electrice Scania sau Volvo, și modelele celor de la Solaris au opțiunea de a fi încărcate printr-un port standard sau prin pantograf, pentru viteze mai mari.

Sursă foto: Solaris

Urbino 18 este un alt model care vine și cu sisteme de propulsie pe hidrogen. Cu o capacitate de 140 de pasageri, autonomia este estimată la 350. de kilometri, iar cele două motoarele electrice de pe puntea spate pot produce fiecare 125kW.

Acestea sunt doar trei dintre brandurile de autobuze care produc modele electrice de calitate ce ne pot ajuta să transformăm orașele obișnuite în așezări urbane ale viitorului.

Cum am explicat și în articolul nostru detaliat despre autobuze electrice, acest mijloc de transport îmbunătățește calitatea aerului, reduce nivelul de zgomot și oferă curse mai confortabile pentru pasageri.