În această listă ne vom concentra pe soluțiile verzi din industria construcțiilor despre care am scris anul acesta și care ne-au împărtășit viziunea și valorile lor din punct de vedere al sustenabilității. Nu vom putea acoperi tot ecosistemul de startup-uri green axate pe construcții în această listă, însă pas cu pas, îi vom căuta pe toți cei care vor să contribuie la o lume mai echitabilă și care vor să își povestească parcursul pentru cititorii noștri.

Carbon Upcycling

Carbon Upcycling este un startup cleantech specializat în producția sustenabilă de ciment, iar anul acesta a obținut recent o finanțare de 26 de milioane de dolari pentru a aduce pe piață alternativa sa pentru ciment cu amprentă redusă de carbon.

Compania fondată în 2014 în Calgary dezvoltă soluții pentru decarbonizare specifice sectoarelor cu emisii ridicate. Folosind un sistem complet electric, inginerii companiei au reușit să mineralizeze CO2-ul și să îl combine cu produși secundari din industria producției de ciment și oțel, de exemplu.

Astfel, Carbon Upcycling a reușit să creeze materiale de construcție sustenabile cu un grad ridicat de performanță, cum ar fi betonul sau cimentul.

Aproov Sinha, fondatorul și CEO-ul companiei, a declarat că „în următorul an, misiunea noastră este să demonstrăm versatilitatea și scalabilitatea tehnologiei noastre. Nu este nevoie de un cost mare asociat reducerii de emisii din sectorul construcțiilor.”

Companiile specializate în producția materialelor de construcții CRH și CEMEX au selectat Carbon Upcycling drept partener pentru a aduce pe piață alternative sustenabile la materialele de construcție existente, care vor fi implementate inițial în Canada și Marea Britanie. Totodată, cei doi producători vor implementa și echipamente pentru captarea și utilizarea carbonului la propriile fabrici de ciment.

Citește mai multe despre Carbon Upcycling din acest material de pe Green Start-Up.

ecoworks

Startup-ul german specializat în renovarea sustenabilă a clădirilor, ecoworks, a ridicat recent o rundă de investiții de 40 de milioane de euro pentru a sprijini creșterea business-ului axat pe soluții sustenabile de modernizare a clădirilor ineficiente.

ecoworks este o companie din Berlin care vrea să modernizeze clădirile vechi în ce privește eficiența termică și să le aducă în prezent cu sistemul companiei de panouri izolatoare. Astfel, compania dorește să scadă consumul de energie al vechilor locuințe, reducându-le totodată emisiile.

Echipa modernizează clădirile vechi mai rapid și eficient decât metodele tradiționale, al căror proces este încetinit cu atât mai mult de numărul copleșitor de clădiri care trebuie modernizate din punct de vedere termic.

Unele estimări arată că la viteza actuală de modernizare a clădirilor din Europa, ar putea dura aproximativ 500 de ani ca toate clădirile de pe continent să fie izolate corespunzător pentru a atinge nivelul de zero emisii.

Despre runda recentă de investiții, Emanuel Heisenberg, fondatorul ecoworks, a declarat că „runda de finanțare a fost aproape de trei ori mai mare decât ceea ce ne așteptam. Acest lucru demonstrează interesul crescut pentru soluțiile de renovare care vor moderniza Europa.”

Află mai multe despre ecoworks din articolul nostru de pe Green Start-Up.

Vizcab

Vizcab este un startup francez cofondat în 2015 de către Dr. Thomas Jusselme și Guillaume Lafont și folosește soluții software pentru a ajuta constructorii să își reducă impactul pe care aceștia îl au asupra proiectelor imobiliare. Astfel, arhitecții și dezvoltatorii din întreaga lume pot folosi această soluție pentru a ridica clădiri mai verzi, care au un impact de mediu mai redus.

Compania ce furnizează software pentru construcții sustenabile a obținut anul acesta o finanțare Series A în valoare de 5 milioane de euro pentru a continua dezvoltarea soluțiilor ce ajută dezvoltatorii să își reducă impactul asupra mediului.

Dr. Thomas Jusselme, cofondator și co-CEO al companiei, a declarat că „37% din emisiile globale sunt cauzate de clădiri, iar materialele utilizate pentru construcții conțin 90% din emisiile asociate cu viitoarele construcții. Misiunea noastră este să ajutăm stakeholderii în transformarea industriei construcțiilor cu reducerea emisiilor de carbon asociate cu viitoarele proiecte.”

Află mai multe despre Vizcab din acest material de pe Green Start-Up.

Leth&Gori

Arhitecții Leth și Gori au folosit metoda construcției prin cărămidă, folosită pentru casele daneze bătrânești, pentru a ridica o construcție aproape neizolată folosind alt material și care are o durată de viață de 150 de ani.

Cărămida poroton este un material de construcție foarte bun pentru menținerea unei temperaturi optime, pentru că ea ajută la menținerea căldurii pe timp de iarnă, dar absoarbe umezeala și menține aerul răcoros vara.

„Multe dintre materialele bune pe care le putem folosi există deja în clădirile noastre istorice, iar cheia este să ne folosim cât mai mult de aceste clădiri și materiale și să ridicăm altele noi doar atunci când nu avem încotro”, spune Uffe Leth, unul dintre partenerii proiectului.

„Nu trebuie să reinventăm roata pentru a depăși această criză climatică”, adaugă acesta.

Citește mai multe despre construcțiile sustenabile realizate de cei doi arhitecți, dar și despre alte metode prin care putem locui și lucra în clădiri mai eficiente, din acest material de pe Green Start-Up.