Astfel, conform Euronews.green, compania daneză producătoare de jucării a decis să încheie producția de cărămizi din PET reciclat și să se concentreze în schimb pe alternative mai prietenoase cu planeta. După doi ani de experimente, cărămizile colorate fabricate din plastic reciclat s-au dovedit a fi ineficiente în ce privește reducerea emisiilor de carbon.

Deși rezultatele nu sunt îmbucurătoare pentru Lego, oficialii companiei nu se opresc aici și promit să găsească alte materiale mai sustenabile pentru a produce jucării până în 2032.

„Până în prezent, am testat peste 300 de materiale diferite. Unele s-au dovedit a fi de mare succes, cum ar fi Polietilena (PE) bio, pe care o folosim pentru a produce elemente de vegetație și accesorii. Există alte astfel de materiale care sunt promițătoare, dar care nu au îndeplinit standardele noastre stricte de calitate, siguranță și durabilitate sau care nu ajută în reducerea amprentei noastre de carbon”, susțin reprezentanții LEGO.

Compania a investit „peste 1.13 miliarde de euro în eforturile de sustenabilitate ca parte a eforturilor noastre de a face tranziția către materiale mai sustenabile și pentru a ne reduce amprenta de carbon cu 37% până în 2032.”

Potrivit oficialilor Lego, cercetătorii caută acum noi soluții pentru fabricarea sustenabilă a unora dintre cele mai populare jucării din lume, folosind plastic produs din e-metanol.

„Am învățat foarte multe în această perioadă și vom aplica cunoștințele dobândite în dezvoltarea unor noi materiale. În același timp, vom explora alte metode de producere a cărămizilor noastre din materiale mai sustenabile”, mai spun oficialii companiei producătoare de jucării.

„Suntem de părere că, pe termen lung, această abordare va încuraja producția de materie primă sustenabilă, cum ar fi uleiurile reciclate și ne va ajuta să sprijinim tranziția către materiale sustenabile”, au adăugat executivii companiei.