Firmele pot reduce costurile cu 50% odată ce implementează un program eficient de management al deșeurilor și un sistem corect și complet de îndeplinire a obligațiilor către Administrația Fondului de Mediu (AFM), arată Green Environment Support, una dintre principalele firme de consultanță și audit de mediu.

În acest sens, companiile riscă amenzi între 5.000 lei și 70.000 lei per contravenție identificată, iar neregulile găsite în firme sunt numeroase având în vedere că și controalele din partea autorităților statului sunt din ce în ce mai frecvente.

De altfel, companiile care dețin autorizație de mediu trebuie să realizeze și să implementeze un program de prevenire a producerii deșeurilor, care trebuie depus anual la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Un management eficient al deșeurilor presupune, înainte de toate, identificarea lor corectă și completă, acțiune urmată de amenajarea unui spațiu de depozitare a deșeurilor, care conform legii trebuie să fie pe o platformă betonată, și acoperit, ferit de intemperii.

Apoi, fiecărui tip de deșeu identificat îi vor fi atribuite denumirea și codul corespunzător în dreptul spațiului de depozitare. Predarea deșeurilor se va face doar către colectori autorizați și vor fi completate formularele de încărcare-descărcare. Pentru agenții economici este obligatoriu ca evidența gestiunii deșeurilor să fie întocmită lunar, iar anual să fie depus raportul de deșeuri.

Deșeurile trebuie văzute ca o resursă, nu ca pe încă o problemă pe care o au de gestionat agenții economici, o resursă pe care companiile o pot valorifica întrucât anumite tipuri de deșeuri pot fi comercializate. Multe companii nu cunosc pe deplin obligațiile pe care le au față de autorități sau nu știu să interpreteze corect normele legislative. Sunt companii care consideră că este suficient să dețină o autorizație de mediu sau să aibă contracte de colectare a deșeurilor. Noi le ajutăm să prevină și să reducă cantitatea de deșeuri și, implicit, să evite sancțiunile ridicate din partea autorităților. Evaluăm obligațiile companiei din punct de vedere al protecției mediului, verificăm dacă și ce măsuri au luat până la momentul respectiv și identificăm riscurile și soluțiile pentru conformarea cu legislația mediului. După implementarea măsurilor necesare, costurile cu gestionarea deșeurilor vor scădea fără a lua în calcul evitarea posibilelor amenzi care pot surveni în lipsa conformării”, explică Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

Există mai multe soluții pentru reducerea cantității de deșeuri generate în companii. Cea mai rapidă și la îndemână soluție o reprezintă diminuarea deșeurilor menajere, de exemplu, companiile din producție pot reintroduce deșeurile în fluxul tehnologic prin reciclarea plasticului.

Agenții economici nu reușesc să recicleze suficient din diverse motive, printre care lipsa unei organizări interne eficiente și lipsa unor soluții foarte bine puse la punct pe zona de colectare și reciclare. O logistică mai bună a anumitor operatori economici din domeniul colectării, plus investițiile și atragerea de fonduri, ar ajuta la acest capitol.

România este încă departe de obiectivele de reciclare stabilite la nivelul Uniunii Europene și de media europeană, mai exact nivelul de reciclare este de aproximativ 11%-12% din deșeurile municipale comparativ cu aproape 50% care este media europeană.

Controalele efectuate de Garda de Mediu sunt cele mai frecvente, cel puțin o dată pe an în companiile cu autorizație de mediu, adică cele care poluează cel mai mult. O altă sursă a controalelor poate fi reprezentată de sesizări sau controale tematice din partea Gărzii de Mediu sau a departamentului de mediu din cadrul Poliției Locale.

În cazul controalelor AFM acestea pot fi de fond, care verifică ultimii 5 ani, sau inopinate, iar dacă sunt constatate nereguli, sumele de plată din dobânzi și penalități pot fi de câteva sute de mii de lei în funcție de mărimea companiei și activitatea desfășurată.

De exemplu, recent, Green Environment Support a reușit să scadă cuantumul sancțiunii unei companii din domeniul fashion, cu un lanț de magazine, cu aproximativ 23.000 lei, după un control al Administrației Fondului de Mediu care a verificat ultimii cinci ani de activitate.

A fost identificat faptul că paleții de lemn erau returnați furnizorului și, de asemenea, că societatea făcea și retur către firma mamă pentru o parte din marfa achiziționată atunci când existau defecte sau la final de colecție, produsele fiind returnate în același ambalaj în care veneau, ceea ce a dus la o cantitate mai mică pusă pe piață decât ceea ce era declarat. Compania a fost reprezentată exclusiv de un specialist Green Environment Support în discuțiile cu AFM.

Un alt exemplu îl reprezintă cazul unui producător la care echipa Green Environment Support a efectuat un audit privind obligațiile de declarare către AFM. Principala problemă identificată era plata unor sume mari pentru ambalajele puse pe piață pe care le achită lunar către Organizații care Implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP), care ajută la atingerea țintelor de reciclare.

În urma auditului realizat, compania a luat decizia de a realiza ținta de reciclare în mod individual prin valorificarea deșeurilor de ambalaje care rămân pe amplasament, provenite de la materia primă, ceea ce presupune costuri mult mai mici către OIREP.

De asemenea, pentru a putea gestiona mai eficient cantitățile de deșeuri stocate temporar pe amplasament și a reduce costurile de transport percepute de colector, a fost achiziționată o presă pentru deșeurile de carton și plastic.

“Din experiența noastră, în toate domeniile de activitate există companii care se conformează legii și companii care nu iau absolut nicio măsură. În general societățile mari pun la punct tot ce este necesar legislativ, cu câteva excepții, sau aspecte omise și chiar sunt solicitări în acest sens și din partea clienților lor. În firmele mici procesul de conformare este mai lent, dar numărul celor care implementează măsuri în această direcție este în creștere”, spune Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

Prezentă pe piață din 2011, Green Environment Support este o companie specializată în audit de mediu, consultanță si servicii de externalizare a responsabilului de mediu. Green Environment Support are un portofoliu de peste 300 de clienți pe care îi ajută să implementeze legislația în vigoare, să prevină eventuale sancțiuni, să scadă cantitatea de deșeuri și să își îndeplinească obligațiile către AFM.