ESG Today scrie că Plan A a fost fondată în 2017 și oferă clienților corporate o soluție pe bază de software pentru a-și urmări, raporta și reduce emisiile de carbon.

Primul pas este măsurarea emisiilor din domeniile 1, 2 și 3, iar prin folosirea datelor legate de emisii, programul poate stabili obiective climatice științifice.

Soluția software a celor de la Plan A a fost validată de experții de la Science Based Targets initiative (SBTi), dar și de cei de la Greenhouse Gas Protocol.

Comparativ cu anul trecut, Plan A a reușit în 2023 să își crească numărul de clienți cu 1.500 de companii și să înregistreze o creștere a veniturilor de 600%.

Start-up-ul specializat în reducerea emisiilor de carbon vrea să își extindă echipa cu 240 de angajați și să ajungă pe noi piețe europene, cum ar fi Marea Britanie sau Franța. Lightspeed Venture Partners și Visa se numără printre cei care au participat la runda de finanțare.