ESG Today scrie că materialele de construcție sunt responsabile pentru o mare parte din emisiile de carbon eliberate anual la nivel global, iar producția cimentului este responsabilă pentru o cotă de 8% din totalul emisiilor anuale de gaze cu efect de seră. Astfel, pentru fiecare tonă de ciment produsă sunt eliberate 900 de kilograme de emisii de carbon.
Furno este un startup fondat în 2020 în California care permite producția de ciment cu emisii reduse, folosind un proces inovator de fabricare, bazat pe gaz, în loc de combustibili fosili solizi, metodă prin care reprezentanții companiei spun că emisiile de carbon sunt reduse considerabil. În plus, procesul patentat de Furno nu eliberează oxizi de azot sau de sulf.
Un alt avantaj important pe care această tehnologie îl oferă în procesul de producție este că nu este necesară construirea de noi fabrici, iar în schimb, reprezentanții industriei pot utiliza sistemul modular și neutru din punct de vedere al emisiilor de la Furno, care poate fi scalat în funcție de nevoi.
După anunțul investiției, oficialii Furno au prezentat și unitatea de producție a cimentului, numită Furno Brick, care ar avea o eficiență termică cu 80% mai bună, dublând ceea ce fabricile tradiționale pot oferi.
Gurinder Nagra, fondatorul și CEO-ul Furno, a declarat că „misiunea noastră este de a inova chiar procesul de producție al cimentului și să operăm complementar cu alte soluții din această industrie.”
Runda de finanțare de 6.5 milioane de dolari ridicată de Furno a fost condusă de Energy Capital Ventures (ECV) și au participat la investiție și fonduri precum Cantos și Neotribe.
Comentezi?