Unele companii văd sustenabilitatea ca pe un lucru „prin care să ne atingem obiectivele astăzi, fără să compromitem abilitatea generațiilor viitoare de a-și atinge propriile obiective.”

Cel puțin asta ne-a spus Frédéric Lamy, CEO la Leroy Merlin România, atunci când am avut șansa de a sta de vorbă cu el despre practici de business sustenabile.

Leroy Merlin este unul dintre principalii retaileri de bricolaj din România, unde a ajuns în anul 2011 și unde are 14 milioane de clienți anual.

Frédéric Lamy ne-a spus că pentru compania sa, „sustenabilitatea înseamnă să ne atingem obiectivele astăzi, fără să compromitem abilitatea generațiilor viitoare de a-și atinge propriile obiective. Sustenabilitatea este, totodată, un mod de a gândi diferit și să ne închipuim viitorul pe care îl vor avea copiii noștri, să fim sinceri, autentici și deschiși.”

Misiunea Leroy Merlin este foarte clară: să se implice în construcția, renovarea și decorarea caselor oamenilor și să aibă grijă și de mediul înconjurător.

Pentru a putea face acest lucru, ei spun că „prioritatea este reducerea amprentei de carbon cu 5% în fiecare an pentru a respecta Tratatul de la Paris. Din moment ce principalul nostru impact este extragerea materialelor și producția, suntem conștienți că există nevoia de a consuma și de a produce responsabil (SDG12). Lucrăm intens cu distribuitorii noștri, facem audituri de mediu și sociale pentru a ne îmbunătăți produsele, astfel încât să le facem sigure pentru planetă și pentru oameni și totodată, durabile, iar în același timp îmbunătățim fabricile și condițiile de muncă (SDG8).”

Acțiuni pentru îmbunătățirea comunității

Reciclarea materialelor sau a decorațiunilor este, de asemenea, o parte importantă din proces, iar Frédéric Lamy a declarat că „folosim și vindem doar lemn certificat și lucrăm la crearea proceselor de reciclare, de exemplu, de 7 ani desfășurăm programe de reciclare a pomilor de Crăciun pe care îi vindem clienților.”

Din 2007, Leroy Merlin a devenit parte a grupului ADEO și și-au schimbat atenția asupra vânzării de produse și soluții pentru o viață mai bună atât înăuntrul casei, cât și în afara ei.

În același timp, compania se implică în îmbunătățirea comunității și în ajutarea mediului înconjurător mai mult decât prin practici de business responsabile, precum reciclarea și reducerea amprentei de carbon.

De aceea, Frédéric ne-a spus că „desfășurăm acțiuni pentru domeniul 3 și oprirea carbonului, iar unul dintre principalele scopuri este reîmpădurirea României, iar toți angajații noștri au participat măcar o dată pe an la astfel de activități, la care au participat și ONG-uri românești (exceptând 2020-2021 când am desfășurat mai puține acțiuni de plantat copacii), școli, renovări de locuințe sau chiar unități de spitalizare în construcție (Chitila Covid Unit).

Am descoperit că și comportamentul consumatorilor s-a schimbat în ultimii ani, ceea ce a determinat compania să se concentreze și pe partea online. De asemenea, compania a vrut să-și asigure clienții că produsele pe care le vinde sunt de o calitate superioară, oferind mai mulți ani de garanție.

Cum se măsoară sustenabilitatea

Așa cum am aflat de la CEO-ul Leroy Merlin România, „comportamentul consumatorilor s-a schimbat intens în ultimii ani, mai ales în ultimii doi. În primul rând, vedem o trecere de la vânzările offline la cele online, iar atunci când vorbim de sustenabilitate digitală, ne referim la siguranță cibernetică. Avem în față o provocare semnificativă, de aceea dorim să creștem durata de exploatare a produselor noastre și le oferim clienților noștri produse cu tot mai mulți ani de garanție, 5, 10 sau chiar 25 de ani. Trimitem chestionare în rândul clienților să vedem perspectiva lor cu privire la aceste produse și pot să afirm cu toată încrederea că românii sunt gata să cumpere responsabil.”

Am vrut să aflăm cum anume măsoară magazinele de bricolaj sustenabilitatea, iar Frédéric Lamy ne-a spus că pentru Leroy Merlin „măsurătorile cheie pentru sustenabilitate sunt amprenta de carbon și emisiile de gaze de seră cauzate de extracție, producție, transport, exploatarea produsului și managementul lui ca deșeu.”

Printre valorile Leroy Merlin România se numără „simplitate, coerență, exemplaritate și generozitate.”

Orice companie poate întâmpina și provocări de sustenabilitate, iar în viziunea CEO-ului Leroy Merlin România ar fi câteva astfel de provocări.

„Prima este dezvoltarea umană responsabilă într-un mediu sigur și sănătos. În România încă vedem un nivel ridicat de distanță față de putere, iar având în vedere rata mică de acces la educație, pentru a putea să asigurăm dezvoltarea sustenabilă trebuie să ne concentrăm asupra dezvoltării abilităților mai degrabă decât pe profesii în sine, cu un model de leadership puternic accentuat pe sustenabilitate. Vindem aproximativ 150 de milioane de produse pe an, iar principalele provocări se rezumă la două aspecte: creșterea calității produselor distribuite (vrem să reducem cantitatea de plastic cu 50% în următorii 3 ani). A doua provocare este optimizarea transportului bunurilor pe întreg teritoriul României.”

Pentru a deveni o companie verde, Frédéric consideră că „este important să ne uităm la întreg ciclul de viață al produsului și să ne adresăm fiecărui ciclu în funcție de priorități, de la cel mai mare impact la cel mai mic”.

Un cod de etică

Când vine vorba de angajați, cultura companiei joacă un rol important în viziunea lui Frédéric și leadershipul este un factor cheie.

„Cea mai importantă acțiune se regăsește în cultura companiei, o companie bazată pe inteligență colectivă, suport și feedback. Cea mai mare revoluție a început cu modelul de leaderhsip bazat pe autenticitate, includere, deschidere, interdependență și impact. Cel mai important aspect este încredere, iar pentru a ne asigura că angajații se simt în siguranță, respectați și capabil la locul de muncă am creat o platformă online de etică și un Comitet de Etică disponibil pentru toți angjații în caz de nereguli cărora să se adreseze rapid, imparțial și obiectiv.”

Suntem interesați și de ce are compania de oferit pentru următorii cinci ani când vine vorba de strategiile de sustenabilitate și am aflat de la CEO că „pentru următorii cinci ani ne vom concentra pe lansarea de produse pozitive (făcute să reziste, sigure pentru oameni și planetă din materiale sustenabile) cu un lanț de distribuție eficient și pe dezvoltarea de parteneriate strategice pentru a ne asigura că produsele noastre sunt folosite în mod pozitiv și că au un impact pozitiv și după ce nu mai sunt folosite (reciclează, reutilizează și reduce) cu un consum mic de energie și risipă minimă.”

Nu în ultimul rând, Frédéric Lamy este de părere că sustenabilitatea poate fi atinsă doar prin cooperare și unitate între partenerii de afaceri.

Ne-a spus că „nu există sustenabilitate fără parteneriate. Nu poate exista competiție când vine vorba de sustenabilitate. Cred că trăim niște vremuri extraordinare. După o lungă perioadă de timp, și încă este cazul, când măsuram creșterea economică prin PIB, acum nu mai este posibil. Cred că, în ciuda tuturor provocărilor pe care le întâlnim astăzi – epuizarea resurselor naturale, schimbările climatice, vremea aprigă, creșterea faliei dintre bogați și săraci și inegalități etc. apar oportunități uriașe, cea mai mare este reînvierea spiritului comunității, să ne dăm seama că suntem parte din același ecosistem și să înțelegem că putem să ne adresăm acelorași probleme de la nivel global și la nivel local, prin implicarea tuturor în scopul comun – pentru a avea o planetă prosperă unde și noi putem prospera.”

Frédéric Lamy a absolvit Școala de Business de la Harvard și s-a alăturat Leroy Merlin în 2009. A devenit CEO la Leroy Merlin România în 2014, iar în perioada leadership-ului său compania a cumpărat Baumax, lucru care le-a întărit poziția ca magazin de bricolaj.

Leroy Merlin a fost înființat acum aproape 100 de ani în Franța de către Adolphe Leroy și Rose Merlin drept un magazin care vindea produse americane rămase după Primul Război Mondial.

Leroy Merlin deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. În România funcționează 19 magazine Leroy Merlin, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.