Potrivit World Economic Forum, Chile este o națiune cu venituri ridicate, orientată către industrie, cu 19.6 milioane de locuitori, care a început tranziția energetică în urmă cu câțiva ani.

Pentru a ajuta la îndeplinirea noilor obiective, politicienii, inovatorii green tech și investitorii privați sunt într-o continuă colaborare.

Sprijinul politic în tranziția energetică vine, printre altele, prin finanțări publice, iar 91% dintre chilieni sunt de părere că guvernul ar trebui să considere schimbările climatice o prioritate principală în activitatea sa.

Oficialii din Chile speră că țara din America de Sud va putea deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 cu ajutorul energiei solare, energiei eoliene și a celei geotermale.

Președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, a declarat că administrația sa va folosi veniturile din mineritul de cupru sau litiu pentru a dezvolta industria hidrogenului verde.

David Victor, profesor pentru inovație și politică publică la Universitatea din California, a declarat că „Chile are resurse regenerabile foarte importante, iar astfel are potențialul de a deveni o putere mondială în acest sens. S-a construit mult și industria este în continuă creștere, ceea ce explică de ce regenerabilele se bucură de sprijin politic solid.”

Parteneriatele public-private reprezintă un avantaj important pentru tranziția energetică ce are loc în Chile, în special când vine vorba de hidrogenul verde. De fapt, Strategia Națională pentru Hidrogen Verde a țării cere implementarea acestei resurse de energie în sectorul minier și cel al producției de bunuri, dar și la nivelul furnizorilor care operează pe combustibili fosili.

Parteneriatele globale, cheia către un viitor curat

Experții din guvernul Republicii Chile sunt de părere că resursele bogate de energie solară și eoliană ale țării îi vor permite să devină unul dintre furnizorii principali de hidrogen verde la nivel global, cu prețuri competitive.

Potrivit acestora, Chile ar trebui să poată produce 13% din necesarul global de hidrogen verde în viitor, iar politicienii au promis deja o finanțare de 50 de milioane de dolari pentru șase proiecte care ar trebui să permită dezvoltarea sectorului hidrogenului curat.

Pentru a primi ajutorul necesar în acest sens, Chile a format parteneriate dincolo de granițe, iar Germania este unul dintre cei mai apropiați parteneri ai țării. Astfel, ca să poată dezvolta tehnologii pentru energie regenerabilă, experții din ambele țări împărtășesc cunoștințe și organizează sesiuni de training, printre altele.

Și Statele Unite reprezintă un partener important pentru Chile, iar într-una dintre vizitele sale în țară, Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că „ceea ce se întâmplă acolo este o ilustrare a leadership-ului remarcabil de care Chile dă dovadă în ce privește energia regenerabilă.