Potrivit Electrive, cifrele puse la dispoziție de companie o plasează pe locul al doilea în clasamentul EU30 pentru vânzările de mașini electrice și mașini cu emisii reduse, precum mașinile hibrid.

Diferența dintre Stellantis și liderul neprecizat ar fi de mai puțin de 1.000 de vehicule, potrivit cifrelor furnizate de către companie.

Grupul oferă în prezent 20 de modele de mașini electrice și vrea să-și extindă oferta cu încă 28 până în anul 2024.

Stellantis lucrează și la implementarea încărcării wireless pe mașinile electrice pentru a extinde autonomia mașinilor fără a crește neapărat capacitatea bateriei.

Carlos Tavares, CEO al Stellantis, a declarat că „întrucât cererea pentru mașini electrice la nivel global este în creștere, continuăm să avansăm și să continuăm electrificarea ofertei de automobile. Împreună cu angajații și partenerii noștri, transformăm Stellantis într-o companie concentrată pe mobilitate sustenabilă.”

Cele mai bine vândute modele de mașini electrice pentru piața din Europa au fost Fiat 500 electric în Germania și Italia, iar în Franța a dominat modelul Peugeot e-208.

Compania a confirmat și dezvoltarea a cinci fabrici pentru baterii, trei dintre care se vor afla în Europa, iar două în America de Nord.

Stellantis va lucra împreună cu Automotive Cells Company, companie fondată în urma colaborării cu Toyota și Mercedes-Benz, cu Samsung SDI și LG Energy Solution pentru dezvoltarea de noi tehnologii energetice pentru mașini electrice.