De ce este importantă eficiența energetică
Autoritățile Uniunii Europene vorbesc de ceva vreme despre îmbunătățirea eficienței energetice, întrucât mai multe țări încearcă să exploateze la maximum resursele pe care le au la dispoziție.
Nici utilizatorii casnici nu fac excepție de la această regulă, iar oficialii recomandă utilizarea becurilor de tip LED și chiar scăderea temperaturii ambientale pentru a economisi cantități importante de energie.
Însă acestea sunt doar câteva dintre metodele prin care putem reduce presiunea pe care o simt companiile energetice și să ajutăm în același timp și mediul înconjurător.
Pași mici pentru îmbunătățirea eficienței energetice
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să iei în calcul este schimbarea becurilor incandescente cu cele LED.
De asemenea, dacă ai un laptop și mai ales un desktop, în loc să le pui în modul hibernare sau să le activezi economizorul de ecran, oprește-le.
Acest lucru ajută mai ales dacă nu le vei folosi o perioadă mai îndelungată de timp, cum ar fi peste noapte sau atunci când pleci la serviciu.
Un alt lucru de luat în considerare este faptul că s-ar putea să nu ai nevoie de toată puterea pe care o are computerul tău, astfel că poți porni modul consum redus din setări pentru a-i reduce consumul de energie.
În același timp, scoate din priză electronicele pe care nu le folosești des, precum cuptorul cu microunde sau imprimanta.
În schimb, încearcă să le conectezi doar atunci când le utilizezi, deoarece orice dispozitiv electronic pe care îl ții în priză consumă puțin curent chiar dacă nu este pus în funcțiune.
Dacă ai mai multe dispozitive pe care nu le folosești constant, conectează-le la un prelungitor pe care să îl oprești în loc să le scoți pe fiecare din priză, iar astfel vei economisi timp.
Un alt lucru important de reținut este că, atunci când nu ai nevoie de becuri, le poți stinge, deoarece poate fi tentant să vrei să le ții aprinse în cazul în care te vei întoarce curând în camera respectivă.
Legat de lumină, folosește-te cât mai mult posibil de cea naturală, iar astfel s-ar putea să nu ai nevoie să folosești neapărat becurile, iar casa ta va fi și mai eficientă energetic.
Alte moduri prin care poți îmbunătăți eficiența energetică
Verifică etanșarea ușilor și a ferestrelor, deoarece poți irosi cantități foarte mari de energie în încercarea de a răci sau încălzi o casă sau o încăpere care are nu este bine izolată.
De asemenea, atunci când îți speli hainele, încearcă să setezi o temperatură mai mică, cum ar fi 30 de grade Celsius, dacă nu ai nevoie în mod specific de altă setare.
Astfel, poți salva multă energie, ciclurile de spălare pot fi mai scurte, iar hainele cel mai probabil vor fi la fel de curate.
Achiziționarea electrocasnicelor noi, cheia către eficiența energetică
Nu toată lumea își permite să cumpere electronice sau electrocasnice noi, însă dacă poți aloca bani pentru astfel de îmbunătățiri, merită, mai ales dacă cele pe care le ai deja sunt foarte vechi.
Astfel nu doar crești eficiența energetică și-ți reduci consumul, însă este foarte posibil să ai parte de o experiență mult mai plăcută în ce privește noile funcții și capabilități.
Încearcă să reduci temperatura ambientală din casă, dacă ai control asupra acestui lucru, pentru că acest obicei îți va aduce economii importante la factura de energie și nu vei sacrifica foarte mult pe partea de confort.
Oficialii europeni recomandă setarea unei temperaturi de 19 grade Celsius în clădirile publice și îi încurajează chiar și pe utilizatorii casnici să adopte aceeași măsură eficientă de economisire a energiei.
Chiar și pe timp de vară, atunci când îți răcești casa, încearcă să nu abuzezi de aerul condiționat, deoarece poate fi un obicei nesănătos și îți poate crește semnificativ costurile energetice.
Poate părea deranjant, având în vedere că electronicele o pot face pentru tine, însă încearcă să te îmbraci corespunzător pe timp de iarnă și pe timp de vară.
În ciuda disconfortului inițial, vei economisi destul de mulți bani pe termen lung și nu vei fi nevoit să te îmbraci cu multe haine în lunile reci.
În plus, consumul de energie poate crește cu 6 sau 8% cu fiecare grad Celsius în plus sa în minus pe care electronicele trebuie să îl atingă.
Acestea sunt doar câteva lucruri pe care le poți face pentru a crește eficiența energetică a casei tale și pentru a salva și mediul înconjurător, în vreme ce companiile energetice vor lucra mai eficient.
Eficiența energetică ar trebui să ne preocupe pe toți, indiferent dacă suntem sau nu afectați de criza energetică, întrucât aduce beneficii pe partea financiară și pentru planetă.
Comentezi?