În primul rând, The Guardian scrie că unele dintre cele mai mari țări de pe continent vor să-și reducă o parte din consumul de energie din atracțiile turistice, precum Franța.

Oficialii au anunțat faptul că vor stinge luminile care iluminează Turnul Eiffel cu o oră mai devreme, măsură care, spun aceștia, va reduce consumul de energie cu 4%.

Guvernul Franței încurajează fiecare persoană și membru al industriei să reducă consumul de energie acolo unde acest lucru este posibil.

Lanțurile de magazine Carrefour și LaClerc, la fel și comerciantul de produse de lux LVMH, care deține branduri precum Givenchy, Christian Dior sau Tiffany, au fost înștiințate să stingă luminile cu trei ore mai devreme.

Utilizatorilor casnici li s-a comunicat, de asemenea, să reducă temperatura ambientală din case cu câteva grade Celsius și să folosească electrocasnicele cu consum ridicat de energie în afara orelor de vârf.

Reducerea temperaturii ambientale va fi o măsură aplicată și în clădirile publice și în centrele sportive, iar administratorilor li s-a spus să folosească becuri LED.

În vara lui 2022, magazinelor care aveau instalații de aer condiționat funcționale li s-a impus să țină ușile închise, iar în caz contrar ar fi riscat o amendă de 750 de euro, potrivit Euronews.green.

Spania este o altă țară care aplică regula „temperaturii reduse” în clădirile publice, care vor fi încălzite cel mult până la 19 grade Celsius.

Deși gospodăriilor nu li se impune această regulă, consumatorii casnici pot lua aceeași măsură dacă doresc și pot.

Magazinele trebuie să închidă iluminarea vitrinelor după ora 10 seara, iar aparatele de aer condiționat sau sistemele de încălzire trebuie dotate cu senzori astfel încât să se oprească dacă ușile sau geamurile sunt deschise pentru a evita risipa.

În Germania, oficialii au fost de acord să oprească iluminarea clădirilor publice și a monumentelor publice, precum Poarta Brandenburg, între 4 și 10 seara, cu excepția festivalurilor culturale.

Și panourile publicitare trebuie să urmeze aceeași regulă pentru reducerea consumului de energie.

Deși festivalul anual al luminilor a avut loc recent în Berlin, organizatorii au declarat că au reușit să-și reducă consumul de energie cu 75% comparativ cu ediția anterioară.

Birourile clădirilor publice vor putea fi încălzite până la cel mult 19 grade Celsius, asemănător celorlalte țări, iar temperatura apei din bazinele de înot publice va fi și ea redusă.

Alte țări au adoptat măsuri începând cu vara lui 2022 pentru a-și reduce consumul de energie, una dintre acestea fiind Grecia, care a impus o limită minimă pentru temperatura aerului condiționat de 27 de grade Celsius pentru clădirile publice.