Potrivit Footwear News, compania nu a trebuit să se adapteze doar pieței, ci și pentru a depăși anumite probleme.
Noel Kinder, șef al departamentului de sustenabilitate la Nike a declarat că „multe companii au un șef pe departamentul de sustenabilitate și probabil o echipă care lucrează împreună cu partenerii lor, ceea ce este o strategie la care am apelat acum mulți ani... acum trei ani, am decis că este momentul să implementăm sustenabilitatea în toată compania.”
Nike a publicat Raportul de Impact pe anul 2021, în care a menționat eforturile de sustenabilitate ale companiei și obiectivele pe care vrea să le atingă până în anul 2025.
Printre cele mai importante realizări de anul trecut, Nike susține că 78% din totalul energiei utilizate pentru operarea clădirilor la nivel mondial a fost energie regenerabilă.
De asemenea, toate resturile rămase în urma procesului de fabricare a încălțămintei de la furnizorii principali ai companiei au fost reciclate pentru a nu ajunge deșeuri în gropile de gunoi din lume.
Mai mult, 38% din poliesterul folosit pentru încălțămintea Nike a fost poliester reciclat, o cantitate dublă față de anul precedent.
Clădirile companiei au devenit și ele mai sustenabile, iar Centrul de Inovare LeBron James, deschis în octombrie 2021, a primit certificare LEED Platinum, lucru care atestă că respectiva clădire este prietenoasă cu mediul.
Centrul de Inovare are peste 900 de panouri solare pe acoperiș, podele acoperite cu aproape zece tone de material reciclat Nike Grind, 100% energie regenerabilă și un consum cu 40% mai mic de apă, datorită robineților eficienți.
Nike Refurbished reprezintă o parte importantă a sustenabilității pentru companie în 2021, descrisă ca fiind „o ofertă circulară pentru consumatori”.
Clienții au putut cumpăra produse ca noi sau ușor imperfecte la prețuri mai mici, pentru performanță sau lifestyle, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Nike a dezvăluit că anul acesta vrea să lanseze colecții mai sustenabile de adidași, cu modelele clasice Air Max reimaginate, care vor apărea în primăvara anului 2022. Ele vor fi fabricate cu cel puțin 25% piele sintetică reciclată și 100% poliester reciclat.
Potrivit oficialilor Nike, compania a reușit să reducă și consumul de apă dulce pentru vopsirea materialelor textile cu 6.7% per kilogram în 2021.
„Am făcut o treabă bună în ce privește consumul de apă în ultimii ani și am reușit chiar să ne depășim țintele propuse destul de consistent”, a adăugat Kinder.
Compania vrea să își îmbunătățească sustenabilitatea și mai mult până la jumătatea deceniului, inclusiv prin reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră în clădirile pe care le deține sau în care operează și speră să poată recicla, recondiționa sau dona de 10 ori mai multe deșeuri din produse finite.
Raportul de Impact de la Nike pentru 2021 poate fi citit integral aici.
Comentezi?