Despre ce înseamnă a inova, cum apare nevoia de inovare, dar și câteva dintre cele mai elocvente și omniprezente exemple de inovații ne-a vorbit Daniel Matei, Sustainability și ESG Manager, Raiffeisen Bank, în cadrul Green Start-Up Sustainability Forum & Awards.

Potrivit lui Daniel, „când vine vorba de sustenabilitate, trebuie să schimbăm și să modificăm felul în care facem lucrurile, felul în care ne deplasăm, felul în care consumăm, felul în care producem.”

Inovarea industriei auto

Tot el completează cu faptul că umanitatea inovează de sute sau chiar mii de ani, iar unul dintre exemplele din istoria mai recentă a planetei este automobilul, care a apărut acum aproximativ 250 de ani. Practic, aceasta a fost una dintre marile inovări din industria transportului și probabil cea mai importantă din sectorul transportului personal.

Mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, adaugă Daniel Matei, mașina a început să devină un mijloc de transport tot mai popular, însă nu toată lumea avea acces sau își permitea un automobil. Și pentru acești oameni, exista o nevoie temporară de a se deplasa mai rapid sau poate pentru a căra mai multe bagaje, iar așa au apărut serviciile de taximetrie, care acționau ca o punte între cei care se deplasau singuri unde aveau nevoie, mai ales local, și cei care își doreau să se deplaseze mai ușor.

Serviciile de taximetrie au dominat multă vreme peisajul deplasării urbane cu automobilul, însă cu timpul, numărul șoferilor au crescut, iar posibilitatea dezvoltării unui serviciu similar celui de taximetrie, dar realizat cu mașina personală, a devenit și ea tot mai mare. Așa au apărut serviciile de ride-sharing, popularizate foarte mult de Uber.

„Realitatea a fost că, te deplasai în continuare cu mașina, te deplasai în continuare cu o mașină care era condusă de un șofer care nu erai tu, dar foloseai tehnologia ca instrument care să te ajute să ajungi din punctul A în B”, explică Daniel.

Puteți urmări aici înregistrarea evenimentului de pe 29 iunie.

Astfel, spre deosebire de companiile de taximetrie, la care încă trebuia să suni sau să „vânezi” un taxi în trafic, ca în filmele americane ale anilor 90', Uber și mai apoi Black Cab, Bolt și celelalte servicii de ride-sharing, îți ofereau posibilitatea de a comanda o cursă prin intermediul smartphone-ului pe care îl aveai mereu în buzunar.

Așadar, aveai mai multe avantaje, cum ar fi faptul că știai din start timpul aproximativ pe care îl vei petrece așteptând șoferul, dar și tariful exact pe care îl aveai de plătit, care nu se modifica decât în cazul unui timp de așteptare în trafic mult peste estimarea inițială.

Nevoia de mașini cu amprentă de carbon redusă

Totuși, aceste mașini, ca toate celelalte alimentate de motoare cu ardere internă, poluează atmosfera, chiar dacă amprenta lor de carbon integrală nu este atribuită unei singure persoane. Este adevărat că există mașini hibrid și chiar electrice în flota acestor servicii, dar ele nu sunt mereu disponibile și nu poți fii sigur că alegând varianta sustenabilă vei fi preluat de un vehicul doar pe baterii.

Așa a apărut oportunitatea de care au profitat cei de la Elec, unul dintre serviciile de ride-sharing apărute mai recent, care a fost chiar finanțat prin programul Factory al celor de la Raiffeisen Bank.

În flota Elec pot fi înrolate doar mașini exclusiv electrice, asta înseamnă automobile alimentate doar cu baterii sau, atunci când va fi cazul, hidrogen. Chiar dacă tehnic sunt parțial electrice, vehiculele hibrid nu pot fi înscrise în platformă, pentru că ele sunt propulsate și de motoare termice.

Totuși, mașinile electrice nu reprezintă soluția salvatoare pentru mobilitate, mai ales pentru nevoia de deplasare la nivel local, spune Daniel.

Potrivit managerului ESG și de sustenabilitate al Raiffeisen Bank, „faptul că electrificăm mașinile, nu rezolvă niște probleme de bază. Ocupăm prea mult spațiu pe șosele, nu avem infrastructură să ne putem deplasa toți cu mașina, indiferent că am fi unu, doi, trei sau patru oameni în mașină, nu ne putem deplasa toți cu mașina.”

Planurile verzi de afaceri găsesc în piață „miliarde de euro”

Start-up-ul blinkee, o companie finanțată tot prin programul Factory, a sesizat oportunitatea de a aduce pe piață o soluție pentru transportul personal mai sustenabilă și mai rapidă decât mașina, pentru cei care vor să se deplaseze pe două roți.

Puteți urmări aici înregistrarea evenimentului de pe 29 iunie.

Așadar, compania pune la dispoziția celor care doresc și îndeplinesc condițiile pentru a merge pe două roți să închirieze scutere electrice, o soluție de mobilitate urbană care urmărește reducerea spațiului ocupat de mașini pe carosabil, pe de-o parte, dar și deplasarea mai rapidă prin mediul urban.

Pentru cei care poate vor doar să se plimbe sau să se deplaseze și mai sustenabil, există posibilitatea închirierii unei biciclete I'Velo, proiect lansat în anul 2009 de Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank. Ulterior, programul a evoluat în I'Velo Urban, pentru cei care își doreau chiar să se deplaseze cu bicicleta ca alternativă la transport public sau personal cu mașina.

Toate aceste inițiative, spune Daniel, sunt pași mici pe care îi putem face pentru a deveni mai sustenabili la nivel individual, dar și colectiv. Totodată, pentru cei care au o idee și un plan solid pentru implementarea unei afaceri verzi de viitor, Daniel Matei precizează în încheiere că „există miliarde de euro” pe piață pentru finanțarea unui business.