Ampere accelerează pentru a ajunge din urmă liderii din domeniu și pentru a-și consolida avansul față de concurenții europeni. Ampere intenționează să profite de posibila creștere a pieței EV, estimată la circa 25% pe an în viitorii cinci ani și care va susține creșterea generală a pieței auto.
Ampere dispune în nordul Franței de un adevărat ecosistem de producție specializat în fabricația de vehicule electrice. Intitulat ElectriCity, acesta asigură fabricația în condiții de competitivitate a modelelor Megane E-Tech Electric, Scenic E-Tech Electric, Renault 5 E-Tech Electric și Renault 4 E-Tech Electric. ElectriCity reunește uzinele din Douai, Maubeuge și Ruitz, la care se adaugă uzina Cléon, specializată în producția de motoare electrice.
Datorită progreselor realizate, timpul de fabricare al modelului Renault 5 a ajuns în prezent la mai puțin de 10 ore per unitate.
O nouă mașină electrică sub 20.000 de euro în pregătire
Anunțată acum un an, dezvoltarea modelului Twingo se derulează în ritmul stabilit, lansarea comerciala fiind prevăzută pentru anul 2026, ceea ce corespunde unui interval de dezvoltare mai scurt de doi ani, prețul de vânzare anunțat fiind mai mic de 20.000 de euro. Această performanță a fost posibilă datorită utilizării celor mai recente inovații tehnologice.
Pentru a accelera ritmul de dezvoltare a vehiculelor sale electrice, Ampere se bazează pe o entitate dedicată, denumită Advanced China Development Center, care lucrează îndeaproape cu parteneri din China. Scopul acesteia este de a învăța din experiența chineză în materie de procese de dezvoltare și de ecosisteme dedicate vehiculelor electrice în beneficiul Ampere și al echipelor dedicate ale Renault Group.
Ampere a reușit de asemenea integrarea cu succes a tehnologiei LFP (Litiu, Fier, Fosfat) pe vehiculele sale, care se adaugă tehnologiei NMC (Nichel, Mangan , Cobalt), dovedind capacitatea sa de adaptare și de realizare a unor transformări majore în timp record pentru a reduce semnificativ costurile. Cu tehnologia cell-to-pack , și în curând cell-to-chassis , Ampere va oferi clienților săi cea mai bună autonomie la cel mai bun preț.
Luca de Meo, CEO Renault Group și Ampere, a declarat că „am creat Ampere pentru a dezvolta tehnologii și experiențe unice pentru clienți și pentru a-i ajunge din urmă pe cei mai buni din industrie în timp record. Progresele majore realizate într-un an demonstrează că Ampere este cu adevărat cel mai substanțial răspuns al industriei auto europene la noii concurenți din Est și din Vest. Facem o diferență reală și scopul nostru este să devenim lider în Europa și nu numai.”
Până în 2028, Ampere va fi pregătit pentru următorul salt tehnologic în domeniul chimiei, cel al bateriilor fără cobalt, care combină densitatea energetică a soluției NMC și atributele de cost și siguranță oferite de tehnologia LFP, la care se adaugă avantajul unui timp de reîncărcare de mai puțin de 15 minute. Obiectivul Ampere pentru anul 2030 este de a reuși să dubleze densitatea de energie a NMC prin utilizarea unui catod fără cobalt și unui anod cu litiu metalic în cadrul unei baterii cu stare solidă.
Mașini electrice mai sustenabile și mai accesibile
Datorită progreselor realizate în ultimul an, Ampere a făcut pași importanți în vederea atingerii obiectivului său ca până în 2028 să reducă cu 40% costurile de dezvoltare între prima și a doua generație de vehicule electrice din segmentul C, în special datorită utilizării chimiei LFP și a noilor tehnologii, precum Cell-to-Pack, începând din 2026.
Următoarea generație de vehicule electrice Ampere din segmentul C va oferi în 2028 cea mai bună eficiență energetică datorită inovațiilor în integrarea energiei și în managementul termic. Aceasta va integra tehnologii noi, cum ar fi a treia generație de motoare electrice fără metale rare. Cu aceste vehicule, Ampere își propune să fie la cel mai bun nivel în comparație cu concurența și să recupereze două generații de modele într-una singură.
Dincolo de vehiculele electrice, Ampere ilustrează, prin conceptul Renault Emblème, munca depusă pentru a trece către mobilitatea cu emisii zero de carbon, o provocare majoră în materie de inginerie și inovație. Având convingerea că decarbonizarea poate fi realizată doar lucrând în echipă, Ampere a reunit cele mai avansate tehnologii în domenii cheie pentru a-și transforma ambiția într-un vehicul complet operațional.
Comentezi?