Așa-numitele offset-urile de carbon (atunci când un credit de carbon este utilizat pentru a compensa emisiile în altă parte, acesta este „retras”, adică scos din circulație și nu mai poate fi vândut; N.red.) utilizate de corporațiile din întreaga lume pentru a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră sunt „ineficiente” și încetinesc tranziția către o lume cu zero emisii, conform declarațiilor a peste 60 de oameni de știință în domeniul schimbărilor climatice.
Absolut zero emisii pentru a preveni impactul climatic
Redactat de Lethal Humidity Global Council, angajamentul a fost semnat de oameni de știință din nouă țări, inclusiv din Regatul Unit, SUA și Australia. Acesta afirmă că singura cale de a preveni escaladarea impactului climatic este reducerea absolută a emisiilor, ci nu „zero net”, conform The Guardian.
Printre cei care au semnat se numără profesorul Michael Mann, de la Universitatea din Pennsylvania, profesorul Johan Rockström, director al Institutului Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic și Bill Hare, fondatorul Climate Analytics și membru al unui grup de experți ONU care au avertizat despre utilizarea excesivă a offset-urilor de carbon.
Angajamentul reflectă îngrijorarea tot mai mare că multe offset-uri de carbon generate din proiecte forestiere nu reduc cu adevărat emisiile.
Ce spun oamenii de știință despre compensarea emisiilor de carbon?
Lethal Humidity Global Council este un grup care se concentrează pe amenințarea reprezentată de creșterea temperaturilor și umiditatea ridicată, care pot pune în pericol sănătatea umană. Profesoara Katrin Meissner, directoarea Centrului de Cercetare a Schimbărilor Climatice de la Universitatea New South Wales a afirmat că multe programe de compensare se concentrează pe creșterea copacilor sau pe permiterea regenerării unor zone.
Cu toate astea, Meissner a explicat că aceste metode nu pot bloca emisiile permanent, deoarece atunci când copacii mor din cauza secetei sau incendiilor, eliberează carbonul înapoi în atmosferă.
„O dependență de offset-uri de carbon fără a reduce emisiile este periculoasă și dăunătoare. Pentru a menține încălzirea globală în limitele stabilite de Acordul de la Paris, termenul este atât de strâns încât nu mai există loc pentru utilizarea acestor metode de companii și continuarea activităților cu emisii mari de carbon în același timp,” spune ea.
Russell Reichelt, un funcționar public și ambasador australian pentru oceane durabile a menționat că multe offset-uri se bazează pe capacitatea terenurilor și a oceanelor de a acționa ca un „bazin” pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Îngrijorările vin din faptul că aceste bazine naturale, precum pădurile și oceanele, au dificultăți în absorbția suplimentară de dioxid de carbon emis de oameni.
Consiliul care organizează angajamentul este convocat de Minderoo Foundation. Co-fondatorul Andrew Forrest, miliardar din industria minieră, a descris obiectivul zero net ca o „fantezie” și a îndemnat companiile să se concentreze pe eliminarea combustibililor fosili.


Comentezi?