Potrivit Reuters, mulți dintre furnizori au ales să suporte creșterea prețurilor generată de evenimentele actuale, întrucât ei se tem că dacă vor crește aceste prețuri, vor avea de suferit mai târziu.

Shane Kirrane, director comercial la Austin Group, a declarat că „dacă nu facem acest lucru, în cinci-șase ani nu vei mai furniza piese către producătorii principali.”

Presiunea vine în contextul în care mulți producători de renume din industrie au decis să reducă cantitatea de materiale poluante din lanțul de aprovizionare pentru a mulțumii atât investitorii, cât și autoritățile de reglementare.

BMW, spre exemplu, vrea ca toți furnizorii săi de baterii să folosească energie regenerabilă pentru producția de componente, în vreme ce tot producătorul german își dorește ca mare parte din furnizorii de aluminiu și oțel să facă același lucru.

În același timp, Volvo este un alt producător important de autovehicule care vrea să implementeze 25% plastic reciclabil în mașinile sale până în 2025.

De aceea mulți furnizori care încearcă să țină pasul cu noile tendințe încearcă să facă acest lucru prin dezvoltarea de componente reciclabile sau prin instalarea de surse curate de energie, precum panourile solare sau centralele eoliene.

O altă problemă este faptul că ei nu pot crește foarte mult prețul pe care îl cer producătorilor auto, deoarece și aceștia la rândul lor se concentrează pe optimizarea costurilor pentru a se asigura că au suficiente fonduri pentru inovarea necesară tranziției.

Joe McCabe, CEO la AutoForecast Solutions, a declarat că „vom vedea o schimbare foarte mare în lanțul de aprovizionare al producătorilor auto în 5-10 ani.”

Mercedes-Benz este un producător german de autovehicule care vrea să folosească materiale reciclabile la producția de mașini și își dorește, de asemenea, ca și oțelul pentru acestea să fie produs cu energie regenerabilă.

Din această cauză, oficialii companiei au spus că furnizorii se confruntă cu „o misiune monumentală” în ce privește tranziția energetică.

Compania a anunțat recent faptul că vrea să-și extindă producția de energie verde pentru operațiuni interne și a început să facă acest lucru cu noua fermă de centrale eoliene de la punctul de testare din Papenburg, Germania.

Volkswagen este un alt nume important din industrie care vrea să reducă amprenta de carbon a fiecărui autovehicul cu 30%, inclusiv lanțul de aprovizionare.

Oficialii companiei susțin că lucrează cu furnizorii și chiar a menționat pe scurt un efort comun menit să reducă impactul pe care îl au prețurile crescute ale energiei.

Ralf Klaedtke, chief technology officer la TE Connectivity, a declarat că „pentru furnizorii mici, provocarea este cu atât mai mare.”

„Furnizorii care nu depune eforturi pentru sustenabilitate vor fi dați la o parte din listă”, a menționat acesta.