Potrivit Euronews.green, mai mulți oameni din orașe europene, precum Barcelona, Varșovia sau Paris, sunt de părere că interzicerea automobilelor pentru o zi ar fi benefică.

Organizația europeană Clean Cities Campaign susține că 62% dintre oamenii care trăiesc în cinci dintre cele mai mari orașe de pe continent sprijină această idee.

Unul dintre beneficiile sale, dacă este implementată în majoritatea orașelor, este reducerea consumului de combustibil pe întreg continentul cu până la 5%, echivalentul consumului anual în Letonia, Lituania și Estonia.

Barbara Stoll, director la Clean Cities Campaign, a declarat că „această cercetare arată faptul că zilele fără mașini sunt o modalitate foarte simplă de a reduce cererea de combustibil din orașe fără o infrastructură complicată sau schimbări legislative.”

„Acestea se numără printre cele mai bune măsuri pe termen scurt care sunt la dispoziție imediat, ieftin și ușor de implementat”, a adăugat ea.

În vreme ce zilele fără mașini nu sunt un concept nou, deoarece 22 septembrie este Ziua Mondială Fără Mașini, implementarea acestor evenimente la nivel săptămânal ar avea beneficii mari atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru starea noastră de bine.

Orașe care interzic săptămânal circulația mașinilor

De exemplu, în Jakarta, capitala Indoneziei, drumurile publice sunt închise circulației vehiculelor private, precum camioanele sau autoturismele, între 6 și 11 dimineața, în fiecare duminică.

În Bogotá, capitala Columbiei, mașinilor le este interzisă deplasarea timp de cinci ore duminica, în vreme ce locuitorii sunt încurajați să apeleze la mijloacele de transport alternative în cadrul evenimentului „Bicycle Way”.

Zilele fără mașini ar putea reduce cererea de combustibili fosili, al căror preț a înregistrat o creștere de la începutul evenimentelor ce au loc în estul Europei.

Analiza realizată de către Clean Cities estimează că dacă o singură zi fără mașini va fi implementată la nivel european, am putea economisi între 541.000 și 945.000 de butoaie de petrol.

Dacă este implementată la nivel săptămânal, numărul ar putea ajunge la 29-49 de milioane de butoaie economisite pe an.

Aceeași analiză susține că această mișcare ar avea un impact cu 60% mai mare comparativ cu lucrul de acasă timp de trei zile pe săptămână.

Întrucât întregul sector al transportului este responsabil pentru un sfert din emisiile totale de carbon la nivel global, iar jumătate din aceste emisii provin de la mașini și camioane private, reducerea cererii de petrol ar avea un impact pozitiv în ce privește decarbonizarea.

Acest lucru ar reduce și expunerea la poluanții toxici din atmosferă pe care îi respirăm zilnic, în special când vorbim despre locuitorii de la oraș.

Acest aspect este important, întrucât unii experți au corelat riscul apariției cancerului pulmonar cu expunerea pe termen lung la poluarea aerului.

Barbara Stoll a adăugat faptul că „orașele ar trebui să ia în calcul zilele fără mașini ca o soluție rapidă în ce privește expunerea la poluare care ucide anual mii de cetățeni din Europa.”

„În plus, aceste zile sunt un mod foarte bun de a demonstra oamenilor cum poate arăta viața lor atunci când drumurile nu sunt dominate de mașini”, a concluzionat ea.