ESG Today scrie că această colaborare este o urmare a planurilor anterioare, făcute publice în 2020, atunci când Canadian Pacific a achiziționat Kansas City Southern pentru a forma un consorțiu care să dezvolte primul tren pe hidrogen din lume pentru transportul de marfă pe căi ferate din America de Nord.

Companiile au reușit să convertească cu succes un tren diesel cu pile de combustie și baterii, iar locomotiva a parcurs între timp peste 1.600 de kilometri.

Hidrogenul este considerat de unii experți ca fiind unul dintre combustibilii viitorului, fiind capabil să funcționeze și pentru transportul personal, dar și pentru cel public și la scară largă și chiar și pentru diverse industrii. Din acest punct de vedere, el poate fi considerat o versiune modernă și curată a combustibililor fosili pe care i-am folosit pentru a alimenta planeta până în prezent.

Președintele și CEO-ul CPKC, Keith Creel, a declarat că „locomotiva noastră cu hidrogen a ajuns de la concept la realitate în 24 de luni, iar prima locomotivă fără emisii a transportat marfă pentru operatori. Vrem să continuăm această colaborare pentru că lucrăm la crearea unui viitor cu emisii reduse de carbon.”

Una din locomotivele de la CSX va fi și ea modernizată folosind același kit de conversie cu hidrogen pe care l-a folosit și cea care a fost în teste până în prezent pentru a extinde rețeaua de trenuri cu hidrogen în regiune.

În Europa, Flix este o companie pentru transportul de persoane care vrea să folosească alternative cu emisii reduse, precum autobuze și trenuri pe baterii și hidrogen pentru a ajuta cât mai mulți oameni să se transporte pe distanțe lungi cu o amprentă cât mai mică de carbon.

Flix a operat primele trenuri ecologice pe distanțe lungi în 2018, a inițiat un proiect-pilot pentru autocare pe distanțe lungi complet electrice în 2018 și a lansat primele autocare pe distanțe lungi alimentate cu biogaz din UE în 2021.

În plus, anul trecut, în Germania, 14 trenuri pe hidrogen au început să funcționeze la nivel național, fiecare cu o autonomie de 1.000 de kilometri. Operatorii au declarat că trenurile au reușit să călătorească pe rutele zilnice obișnuite folosind doar cu un plin de combustibil.