Ștefan Tudorie, Director Comercial la Genesis Biopartner, a vorbit în cadrul evenimentului Sustain Ability, organizat de revista Progresiv, despre importanța transformării energetice a deșeurilor organice, dar și despre activitatea companiei de la noi din țară.

Ce sunt deșeurile organice și cum ne pot ajuta să fim mai sustenabili

Deșeurile organice sunt deșeurile biodegradabile de origine vegetală sau animală care se pot descompune cu ușurință în natură și care pot fi transformate în altă materie organică prin procesele naturale. Printre aceste deșeuri se numără alimentele neconsumate, carcasele de animale sau resturile de plante.

Dacă ignorăm deșeurile organice acestea pot crea mai multe probleme mediului înconjurător, dar și nouă. Mirosurile neplăcute și infestările cu diverse boli sau diferiți paraziți sunt probleme frecvente care apar atunci când nu scăpăm de resturile de animale. Totodată, orice tip de deșeu organic este o sursă potentă de gaze cu efect de seră la nivel local, cum ar fi de gaz metan, care poate încălzi planeta de 80 de ori mai mult decât CO2-ul.

Putem folosi deșeurile organice sub formă de compost pentru a îmbogăți solul, dar o parte dintre ele pot fi convertite în surse de energie electrică și termică, folosind procesele corecte.

Cum utilizează Genesis Biopartners deșeurile organice pentru producția energetică

Activitatea pe care Genesis Biopartners o desfășoară se bazează pe bioeconomia circulară, care potrivit companiei reprezintă un model economic bazat pe regenerarea resurselor biologice și pe optimizarea ciclurilor naturale ale materialelor. Practic, astfel se reduce fluxul de deșeuri și se eficientizează resursele odată ce acestea au fost puse în circuitul economic.

„Vorbim de o integrare a practicilor durabile în producția de energie, o tranziție ușoară pentru ceea ce înseamnă energia regenerabilă, pentru că sustenabilitatea nu mai este acum doar o alegere, considerăm că sustenabilitatea este, pentru toți, o strategie și o necesitate”, spune Ștefan.

Printre partenerii companiei se numără Lidl, Danone, Penny, Kaufland, Olympus și Heidi.

Sute de tone de deșeuri procesate zilnic în România

Genesis Biopartners și-a început activitatea în România în anul 2011, atunci când a fost înființată prima stație de biogaz în localitatea Filipeștii de Pădure, județul Prahova. Această fabrică procesează zilnic circa 150 de tone (55.000 de tone anual) de deșeuri organice provenite de la producători din industria alimentară, din HoReCa și din retail.

A doua unitate de producție a companiei a fost pusă în funcțiune chiar anul trecut în Cordun, județul Neamț, și are o capacitate de producție energetică de 2,9 MW pentru energie electrică, respectiv 2,8 MW pentru energia termică pe oră.

Ștefan precizează că, deși cantitatea de energie produsă în județul Neamț nu pare mare la prima vedere, cel puțin nu comparativ cu un parc fotovoltaic sau cu o turbină eoliană, producția energetică nu se oprește niciodată, ea nu depinde de vreme și foarte important, valorifică o resursă care altfel ar exista doar sub formă de deșeu.

În total, cele două unități de producție reciclează în fiecare zi câte 250 de tone de deșeuri organice, respectiv 90.000 de tone pe an și sunt salvate anual 67.000 de tone de CO2 echivalent, iar producția energetică este de 79.000 MWh.

Cum își ajută Genesis partenerii pentru a deveni mai sustenabili

Serviciile oferite de Genesis Biopartners nu se limitează doar la procesarea deșeurilor organice și transformarea acestora în energie cu emisii reduse, iar compania își ajută și partenerii să adopte practici mai sustenabile pentru mediu.

Astfel, spune Ștefan, „avem servicii de colectare a deșeurilor eficiente și fiabile, oferim consultanță partenerilor noștri sau celor care vor să lucreze cu noi și îi ajutăm cu îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate. Avem o trasabilitate completă a deșeurilor din momentul în care le colectăm, până la momentul procesării.”

Totodată, în urma procesării deșeurilor organice rămâne o substanță care se numește digestat și care este un fertilizator natural foarte bun pentru industria agricolă și la care fermierii parteneri ai companiei au acces în permanență.

În ce privește furnizarea de energie electrică sau termică, Genesis își poate aproviziona parțial sau complet partenerii cu energie certificată ca fiind sustenabilă în funcție de consumul acestora și de mixul energetic pe care ei și-l propun.

Ce urmează pentru Genesis Biopartners

Cu două unități de producție active de succes la nivel național, compania vizează acum extinderea către alte regiuni din țară pentru a procesa mai multe deșeuri, dar și pentru aprovizionarea de noi parteneri cu energie electrică și termică, dar și cu fertilizanți.

Astfel, două dintre cele trei locații viitoare sunt în prezent în construcție în Almăj, județul Dolj, și în Pișchia, județul Timiș. O a treia fabrică ar putea fi construită în viitor în Chețani, județul Mureș, însă în prezent ea se află în stadiul de proiect și are nevoie de mai multe autorizații.