Potrivit Deezen, aceste clădiri folosesc diverse elemente pentru a-și câștiga titulatura de aeroporturi sustenabile, precum cherestea, panouri solare și construcții modulare, printre altele.

Aeroportul din Zurich va avea un terminal construit din cherestea

Terminalul A de la Aeroportul din Zurich, Elveția este un proiect condus de către compania daneză de arhitectură BIG și de către firma de arhitectură americană HOK. Cele două companii vor colabora pentru a construi un terminal masiv și un turn de control din cherestea la aeroportul din Zurich, care ar trebui să se deschidă în 2032.

Sursă foto: BIG

Structura clădirii va fi compusă din bucăți înalte de lemn așezate în formă de V care vor fi de proveniență locală, iar pentru podeaua și acoperișul clădirii se vor folosi tot plăci de lemn.

Aeroportul Jewel Changi găzduiește cea mai mare cascadă interioară din lume

Aeroportul Jewel Changi din Singapore este un alt terminal construit în jurul naturii și al sustenabilității.

Principalele sale caracteristici sunt, printre altele, cascada interioară și foarte multe plante, care ajută cu privire la captarea carbonului și furnizarea oxigenului pentru vizitatori.

singapore

Sursă foto: Jewel Changi Airport

Cascada înaltă de 40 de metri, numită Rain Vortex, își obține apa de la ploile abundente care cad peste țara din Asia de Sud-Est, iar cascada înaltă de șapte etaje menține aerul răcoros în interior.

Odată ajunsă la bază, apa este colectată pentru a putea fi utilizată ulterior, lucru care face această clădire cu adevărat sustenabilă și orientată către mediu.

Unul dintre cele mai mari aeroporturi, inspirat de vietățile marine

Aeroportul Internațional Beijing Daxing este o altă piesă de arhitectură deosebită. Având forma unei stele de mare, aeroportul care se întinde pe o suprafață de 700.000 de metri pătrați este unul dintre cele mai mari din lume.

zaha hadid

Sursă foto: Zaha Hadid

Proiectată de Zaha Hadid, una dintre cele mai cunoscute arhitecte la nivel global, clădirea a fost terminată în 2019 și este alimentată cu energie solară, recuperează pierderile de căldură cu ajutorul unei pompe subterane și colectează apa de ploaie pentru utilizare ulterioară.

Aeroportul din Guadalajara, tavan perforat pentru ventilație naturală

Terminalul T2 al Aeroportului Internațional Guadalajara din Mexic este o altă clădire proiectată în jurul ideii de sustenabilitate.

Când va fi finalizată, clădirea va folosi panouri solare pentru a genera energie electrică, va avea lumină naturală dar și locuri umbrite, iar ventilația va fi asigurată de un acoperiș perforat.

guadalajara

Sursă Foto: CallisonRTKL

Arhitecții susțin că acest lucru îi va reduce amprenta asupra mediului comparativ cu clădiri similare.

Reprezentanții CallisonRTKL susțin că „mai multe strategii de mediu reduc consumul de energie cu 60%, iar amprenta de carbon a proiectului cu 90%, echivalentul plantării a 27.300 de copaci pe an.”

Aeroportul sustenabil din mijlocul deșertului

Aeroportul Internațional de la Marea Roșie este un proiect realizat de către Foster și Partners, care vor să construiască terminalul în deșertul Arabiei.

Ei și-au propus ca noua clădire să primească certificarea LEEDS Platinum, motiv pentru care ea va fi alimentată exclusiv de energia regenerabilă.

saudi desert

Sursă foto: Foster and Partners

Aeroportul va fi construit în jurul unei clădiri principale, iar terminalele sub formă de dune de nisip vor ajuta la distribuirea mai eficientă a energiei și vor permite închiderea anumitor sectoare ale complexului atunci când cererea este redusă.