Conform World Economic Forum, datele furnizate de către Electricity Maps sunt folosite pentru a analiza în detaliu sursele de energie din toate țările europene în anul 2021, iar astfel, pot fi identificate care dintre acestea își pot asigura necesarul energetic din surse curate.

În anul respectiv, Cipru era singura țară de pe continent care folosea petrol pentru generarea de energie, în vreme ce Germania, Polonia și Bulgaria se numărau printre statele care se bazau pe cărbuni pentru producția energetică.

România, de exemplu, este una dintre țările care se bazează foarte mult pe hidroenergie, ceea ce înseamnă că are mai puține emisii în acest sector comparativ cu alte state europene.

Harta respectivă arată faptul că „acum un deceniu, mai bine de un sfert din necesarul energetic al Europei era produs cu ajutorul cărbunilor. De atunci, energia solară și cea eoliană și-au dublat capacitatea pentru a înlocui cărbunii.”

La nivel continental, sursele nucleare au avut cea mai mare cotă în ce privește generarea de energie în 2011, adică 29%, și deși producția acestei surse a scăzut până în 2021, ajungând la o cotă de 25%, centralele nucleare au rămas în continuare cele mai importante pentru producția energetică în Europa.

Îmbunătățiri semnificative au fost făcute în ce privește reducerea dependenței de cărbuni, care în 2011 a avut o cotă în totalul energetic de 25%, însă în 2021, aceasta s-a redus la doar 14%.

Sursă foto: World Economic Forum

Hidroenergia, energia eoliană și cea solară și-au crescut contribuția la sistemul energetic din 2011, de la 10,6 și 2 procente, până la 13, 13 și 6% în 2021, iar situația se îmbunătățește constant în acest sens.

Hidroenergia, cea mai comună sursă de energie

Hidroenergia este cea mai comună sursă de energie în Europa, deși cea mai mare cotă în producția totală aparține, așa cum spuneam mai devreme, energiei nucleare. Scoaterea din funcțiune a numeroaselor centrale nucleare vechi este vizibilă, deoarece cota pe piață de 33% din 2001 s-a redus la 25% în 2021.

Franța este recunoscută drept cea mai mare putere nucleară a Europei, iar mai bine de jumătate din energia furnizată se face de la centrale nucleare.

Italia, Marea Britanie și Olanda sunt trei țări de pe continent care se bazează mult pe gazul natural, cu o cotă de 42, 38, respectiv 40%.

Spania a investit foarte mult în energie eoliană în ultimii ani, motiv pentru care țara a reușit să își asigure o mare parte din producția energetică din 2022 din turbinele eoliene, întrucât acestea au avut o cotă de 32%.

Tot anul trecut, pentru prima dată în istorie, energia solară și cea eoliană au avut în UE o cotă mai mare de producție energetică comparativ cu gazul, întrucât cele două resurse regenerabile au asigurat 22% din necesarul blocului.

Acest lucru înseamnă că resursele fosile de energie pierd rapid teren în fața celor verzi, care sunt tot mai mult implementate pe teritoriul continentului.