Deși oficialii companiei nu au precizat care va fi cantitatea de combustibil pe care plănuiesc să o producă acolo și nici o sumă clară necesară pentru recondiționarea rafinăriei, proiectul ar putea ajunge să coste ”sute de milioane de dolari”, așa cum scriu jurnaliștii Reuters.

Industriei aviatice îi revine o pondere de circa 2% din totalul cantității de emisii de carbon la nivel global, însă companiile de transport aerian și-au propus să ajungă la un nivel zero al emisiilor până în anul 2050.

Pentru a realiza acest lucru, companiile aeriene se bazează pe o creștere a consumului de combustibil sustenabil de la circa 100 de milioane de litri/an (în 2021), la cel puțin 449 de miliarde de litri pe an în următoarele trei decenii, ceea ce este o provocare imensă pentru industria transportului aerian.

În acest moment, în Australia nu există un mandat în ceea ce privește producția de combustibil sustenabil, comparativ cu Uniunea Europeană. În UE s-a dat recent un ordin prin care furnizorii de combustibili ar trebui să amestece un minimum de 2% SAF (sustainable aviation fuel) în combustibilul pentru aeronave începând cu anul 2025, procentul crescând la 85% în anul 2050.