ESG Today scrie că Volvo s-a alătura și grupului First Movers Coalition (FMC), ceea ce va ajuta compania să achiziționeze tehnologiile verzi cu care va putea fabrica aluminiu cu amprentă mai mică de carbon. FMC este o coaliție lansată de mai multe companii în cadrul COP26 care vrea să sprijine dezvoltarea și adopția de tehnologii verzi în sectoarele dificil de decarbonizat.

Jonas Otterheim, Head of climate Action, Volvo Cars, a declarat că „ne-am folosit în trecut dee contextul oferit de conferințele COP pentru a sprijini acțiunile climatice colective, iar anul acesta vrem să procedăm la fel. Ce încercăm să facem noi și alte companii care se aliniază acelorași valori este să dezvoltăm și să scalăm tehnologii transformaționale pentru a decarboniza procesele industriale care uneori pot fi chiar antice.”

Obiectivele climatice stabilite până în prezent de Volvo includ neutralitatea emisiilor până în 2040 și reducerea emisiilor per vehicul fabricat cu 40% între 2018 și 2025. Până în prezent, oficialii companiei susțin că s-a reușit o reducere a emisiilor cu 19% per autoturism care a ieșit pe poarta fabricii comparativ cu nivelurile din 2018.

De asemenea, până în 2030, Volvo Cars s-a angajat să comercializeze la nivel global doar vehicule cu propulsie electrică, iar în primele trei trimestre ale acestui an, vehiculele pe baterii ale companiei au reprezentat 16% din totalul vânzărilor.