Întocmite de Organizația Națiunilor Unite în anul 2015, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă reprezintă 17 obiective de care trebuie să ținem cont atunci când ne gândim la dezvoltarea sustenabilă a comunităților viitorului. Printre aceste obiective se numără și lipsa sărăciei și a foametei, dar și dezvoltarea și accesul la un sistem educațional de calitate și reducerea inegalităților.

Ramona Grozăvescu, Manager Comunicare Corporate și Sustenabilitate, Nhood România, a vorbit la Green Start-Up Sustainability Forum and Awards din perspectiva companiei pe care o reprezintă despre cum poate România și comunitățile de la noi din țară să se dezvolte durabil și armonios pentru un viitor „verde”.

Regenerarea unei țări se face de jos

Nhood este o companie de servicii de consultanță imobiliară, cu expertiză în domenii precum animarea comunităților, operarea și comercializarea proiectelor de tipul mixed-use, dar și în gestionarea activelor și dezvoltarea de proiecte durabile cu o gamă largă de funcții și servicii.

Misiunea companiei este de a furniza soluții care să ajute la reducerea amprentei de carbon asupra mediului și de a îmbunătăți calitatea vieții în ariile în care aceasta operează. Totodată, Nhood își propune să îmbunătățească spațiile urbane pentru locuitori și să creeze unitate socială între aceștia și business-urile din jur.

„Ca să putem regenera o țară, avem nevoie să începem de la firul ierbii. Noi asta am făcut la Brașov, unde am avut norocul să fim artizanii celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România, cartier Coresi din Brașov, unde pe o suprafață de 120 de hectare am construit un proiect foarte bine ancorat în local, adaptat la tot ce a însemnat contextul local și întrebând foarte mult oamenii ce își doresc”, a explicat Ramona în cadrul Green Start-Up Sustainability Forum & Awards.

Din punctul ei de vedere, astfel de proiecte pot fi realizate și în alte locuri, dar doar dacă omul și nevoile acestuia pe termen lung, 20-30 de ani, sunt puse în centrul atenției. Totodată, este important ca planul dezvoltatorului să fie realizat ținând cont de peisajul în care el va fi implementat.

Puteți urmări aici înregistrarea evenimentului de pe 29 iunie.

„Este mult mai mult decât să construiești o clădire, o trântești acolo și nu te mai interesează ce se întâmplă cu ea după aceea. E foarte mult nevoie să înțelegi care e strategia orașului sau a regiunii unde tu vrei să construiești astfel de proiecte, ca să poți să devii o soluție pentru oraș și nu o problemă”, adaugă reprezentanta Nhood România.

Un cartier gândit pentru comunitate

În cartierul Coresi din Brașov, care reprezintă 10% din suprafața utilă a orașului, locuiesc sau lucrează zilnic peste 10.000 de persoane, iar comunitatea respectivă a fost gândită pentru a servi atât nevoile actuale, cât și pe cele viitoare ale cetățenilor, potrivit experților Nhood.

În 2022, Nhood a reușit performanța de a obține certificări de mediu pentru 24 de clădiri conform standardelor LEED și BREEAM, două dintre cele mai importante etaloane pentru clădiri sustenabile la nivel global.

Ramona a explicat mai pe larg despre cum funcționează ecosistemul din cartierul Coresi, unde s-a început cu centrul comercial și s-a continuat cu dezvoltarea părții rezidențiale, birouri și coworking și community hub. Proiectul nu este încă finalizat, spune reprezentanta, pentru că spațiul respectiv va fi dezvoltat și adaptat în continuare, în funcție de nevoile sociale, pentru a deveni și mai prietenos cu locuitorii, dar și cu mediul.

Locuitorii cartierului Coresi se pot bucura de peste 90.000 de metri pătrați de spații verzi, locuri de viață și terenuri de sport, toate gratuit, iar Nhood a donat teren primăriei din Brașov pentru ridicarea unei creșe și a unei școli, spune Ramona.

Colaborarea dintre politic și privat, esențială pentru dezvoltarea durabilă

Ca în mai toate cazurile de altfel, colaborarea și comunicarea între mediul politic și cel privat este crucială pentru a reuși implementarea proiectelor durabile și cu adevărat benefice pentru mediu și populație.

Acesta este și punctul de vedere al Nhood România, reprezentați la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards de către Ramona Grozăvescu, care susține că „din trecutul nostru de dezvoltator, ne-am așezat de multe ori cu factorul politic local la masă, pentru că am considerat că altfel nu se poate. Și ne place să credem că am avut mereu această deschidere a lor, pentru că fără ei era foarte greu să realizăm ceea ce am realizat și ne-am bucurat că am găsit mereu această deschidere cu care am construit mereu lucrurile.”

Nhood a donat Primăriei Brașov peste 10 hectare de teren pentru ca oficialii orașului să dezvolte infrastructura din jurul proiectului companiei. Fără sprijinul primăriei și o viziune comună, reușita cartierului Coresi nu ar fi fost posibilă.

Același lucru este valabil și pentru un viitor proiect care va avea loc la Reșița, unde Nhood vrea să „ducem mai departe povestea regenerării urbane, unde am fost atrași de autoritatea locală și mai avem un exemplu de foarte bună practică împreună cu Primăria Sectorului 2.”

Alături de mulți parteneri, reprezentanți ai unui consorțiu din care fac parte și orașele Barcelona și Paris, Ramona este de părere că „lucrurile se întâmplă deja și oamenii care au această deschidere și dorință de a transforma lucrurile, încep să se vadă”. Consorțiul care își propune să schimbe peisajul urban al orașelor care i s-au alăturat este condus de profesorul Carlos Moreno, cel care a pus bazele conceptului de oraș de 15 minute.

Transformarea orașelor și a tot ceea ce includ acestea, industrii, spații comerciale, de birouri, de locuit, dar și infrastructura pentru populație, se poate face doar prin colaborarea dintre mediul privat și cel politic, niciodată separat. Este nevoie de dialog și colaborare permanentă și de proiecte ambițioase care să pună omul și nevoile sale în centru, atât cele de acum, cât și cele ce vor apărea peste zeci de ani.

Doar acționând la un nivel atât de local și specific putem ajunge să avem țări sustenabile unde obiectivele de dezvoltare durabilă dictează modul de viață al locuitorilor.