Electrive scrie că Dovetail va folosi două sisteme de propulsie cu pile de combustie de la o filială a Hyundai HTWO, care ar putea fi instalate pe avionul electric al companiei, numit Iron Bird. Inginerii companiei au testat deja un motor electric cu o putere de 250kW pentru aeronava respectivă, inclusiv toate componentele electronice și sistemele de control. Cum motorul electric a fost deja ales, compania trebuie să se asigure că are sistemul potrivit de pile de combustie pentru alimentare, care să furnizeze energia necesară pentru alimentare.

Dacă sistemul de motoare electrice va funcționa bine împreună cu pilele de combustie, testarea va continua pentru a începe primele zboruri, posibil în anul următor, 2024.

Fiind una dintre cele mai mari companii australiene pentru zboruri regionale și naționale, Rex Group vrea să facă tranziția de la avioane pe kerosen la modele electrice fără emisii.

David Doral, CEO-ul Dovetail Electric Aviation, a declarat că „Dovetail va lucra împreună cu HTWO, un lider global în hidrogen. Această colaborare ne va permite să ne combinăm expertiza în aviație și vom folosi inovațiile HTWO pentru a dezvolta soluții inovatoare pentru un viitor sustenabil al aviației.”

Deși realizat inițial pentru mașini electrice Hyundai, sistemele de pile de combustie ale companiei pot fi adaptate și pentru alte scenarii de utilizare, cum ar fi autobuzele electrice Iveco și chiar aeronave cu emisii reduse. Dovetail Electric Aviation este un start-up specializat în zboruri cu emisii reduse care este prezent nu doar în Australia, dar și în Spania.