Potrivit Reuters, guvernul Africii de Sud este determinat să devină independent față de combustibilii fosili încă de când țara a primit o finanțare în valoare de 8.5 miliarde de dolari pentru tranziția energetică din partea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franței, Germaniei și a Uniunii Europene anul trecut, în noiembrie.

Nevoia pentru o astfel de tranziție vine întrucât Africa de Sud este a 12-a țară la nivel mondial în ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, respectiv prima țară de pe continent din acest punct de vedere.

Motivul pentru emisiile ridicate este faptul că țara se bazează foarte mult pe vechile și ineficientele centrale pe bază de cărbuni pentru a furniza mare parte din necesarul de electricitate.

Finanțarea de aproape 64 de miliarde de dolari ar putea implica investiții în combustibili de tranziții, precum gazul natural sau energia nucleară, iar de asemenea ar putea fi necesară reinstruirea muncitorilor care altfel și-ar putea pierde locurile de muncă, a declarat Crispian Olver, director executiv al Comisiei Climatice Prezidențiale.

Comisia a prezentat în februarie anul acesta un proiect care a detaliat planul pentru tranziția energetică în patru sectoare foarte importante ale economiei, acestea fiind cel al cărbunilor, al automobilelor, al agriculturii și al turismului.

Crispian Olver a declarat că „încă lucrăm la numere, iar modelele diferite generează numere diferite, iar la mijloc este o mare dezbatere în ce privește amestecul de energie... Ne-am gândit că un trilion de ranzi până în 2030 ar trebui să fie suficienți, iar până în 2050 am putea cheltui pentru această tranziție până la trei sau patru trilioane de ranzi.”

Comisia Climatică Prezidențială a fost creată în 2020 de către președintele Cyril Ramaphosa, iar rolul acesteia este de a pune la punct un plan pentru tranziția energetică a Africii de Sud, astfel încât țara să devină o economie cu zero emisii până în 2050.