Astfel, Iberdrola va primi 53 de milioane de euro de la EBI și 35 de milioane de euro de la ICO, ambele împrumuturi fiind certificate drept finanțări verzi.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicității de Banca Europeană de Investiții, fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 100 de megawați (MW), o baterie de 20 de MWh și o fabrică pentru producția de hidrogen verde în Puertollano (Ciudad Real), Castilla-La Mancha (Spania), una dintre cele mai mari astfel de fabrici din Europa. Aceste eforturi reprezintă primele finanțări verzi ale organizațiilor pentru producția de hidrogen verde.

Industria fertilizanților aflată în apropierea fabrici va putea folosi hidrogenul verde pentru a înlocui hidrogenul gri, fabricat cu gaz natural.

Acest proiect va genera electricitate regenerabilă și hidrogen verde. De asemenea, aproximativ 300 de job-uri vor fi create în faza de implementare și noua fabrică va genera aproximativ 160 GWh de electricitate pe an, suficient pentru a alimenta anual 48.000 de locuințe din Spania. Electrolizorul va putea produce 1.000 de tone de hidrogen verde pe an.

Ricardo Mourinho Félix, vice-președintele EIB, a declarat că „în principal datorită creșterii prețurilor gazelor și a energiei în Europa, credem că hidrogenul are potențialul de a fi un instrument cheie pentru securitatea energetică a Europei.”

José Carlos García de Quevedo, președintele ICO, a punctat că noua operațiune este „una dintre acțiunile pe care ICO le desfășoară pentru politica de sustenabilitate, promovând proiectele din sectoarele publice-private care generează un impact pozitiv la nivel social și de mediu. Fabrica de hidrogen de la Puertollano îndeplinește aceste obiective, întrucât va ajuta la crearea de noi locuri de muncă în regiune și va aduce beneficii mediului înconjurător.”

Grupul EIB a adoptat recent Planul pentru Banca Climatică pentru a putea oferi un trilion de euro acțiunilor climatice și celor dedicate sustenabilității mediului până în 2030 și să aloce mai bine de 50% din bugetul total către astfel de proiecte până în 2025. Operațiunile Grupului EIB se încadrează obiectivelor și principiilor Tratatului de la Paris din 2021.