În această listă ne vom concentra pe startup-urile verzi cu care am vorbit în acest an și care ne-au împărtășit viziunea și valorile lor din punct de vedere al sustenabilității. Nu vom putea acoperi tot ecosistemul de startup-uri green din România în această listă, însă pas cu pas, îi vom căuta pe toți cei care vor să contribuie la o lume mai echitabilă și care vor să își povestească parcursul pentru cititorii noștri.

B.E.N

B.E.N este un proiect aparținând Iarinei Tavă și Anei Porim, două tinere arhitecte care, în timpul pandemiei, au fost mai atente la natura care le înconjura, și așa au descoperit fascinația pentru păsări, dar și bucuria de a putea urmări evoluția unor specii de zburătoare în cuib.

B.E.N sunt fix inițialele factorului diferențiator față de cuiburile standard, produse care sunt diferite de căsuțele de lemn clasice prin atenția acordată în procesul de proiectare, prin cercetarea care a condus la execuția cuiburilor și prin modularitatea lor.

B.E.N. este compus din trei elemente: cutie (Box), intrare (Entrance) și cuib (Nest) și este versatil, putând să acomodeze specii diferite de păsări. Nu este doar un produs estetic, ci respectă dimensiunile și criteriile de funcționalitate pentru fiecare specie pe care o poate găzdui: pițigoi albastru, pițigoi sur, măcăleandru, pițigoi mare, capîntortură, muscar gulerat, ciocănitoare, țiclean și vrabie.

Cu ajutorul Societății Ornitologice România, Iarina și Ana au reușit să structureze un model care să respecte diversitatea păsărilor, nevoile lor diferite și atât de specifice, cărora să le găsească un factor comun tocmai prin modularitatea cuibului proiectat.

Așa cum ele au găsit fascinația pentru lumea păsărilor, vor să dea mai departe publicului larg această bucurie de a avea păsări în apropierea casei și de a le urmări evoluția, de a fi parte din lumea naturală și de a contribui la ecosistemul păsărilor.

Citește mai multe despre B.E.N în acest articol de pe Green Start-Up.

Motum

Motum este o aplicație românească prin care dacă înlocuiești transportul poluant cu mașina personală și iei transportul în comun sau transportul alternativ primești recompense de la companii. Motum a început relativ întâmplător, cu o temă la un concurs de Smart Mobility la care au participat o parte dintre cofondatori, însă astăzi, Motum este un ghid, un partener prin care poți să-ți descoperi drumul în oraș.

După ce utilizatorii adună puncte, ei pot să se ducă în marketplace-ul aplicației și să achiziționeze lucruri de la parteneri cu reduceri.

Dacă acum Motum e un ghid, pe viitor românii vor să facă o aplicație care să incorporeze toate mijloacele de transport terestre, mai puțin mașina personală, atât intraurban și extraurban. Tehnic, cu Motum vei putea să ajungi de la București la Madrid folosind doar mijloace alternative, inclusiv smart ticketing, prin care utilizatorii să cumpere bilete din aplicație.

Cu ajutorul Motum, brandurile partenere pot oferi reduceri. Punctele utilizatorilor se transformă în bani. „Avem parteneri care oferă 10 lei la comenzi de 75 de lei, alții reduceri de 20% pentru anumite produse”, explică Alexandra Voinea modul de funcționare al Motum.

Majoritatea brandurilor cu care colaborează sunt business-uri locale mici, Motum oferindu-le promovare pentru aceste reduceri.

Daniel Mănăsescu explică faptul că Motum are în plan și dezvoltarea de parteneriate cu unele companii mari. Acestea pot oferi angajaților o metodă de engagement și oferte suplimentare dacă folosesc Motum. În plus, e și o metodă de employer branding.

Motum a luat anul acesta un grant norvegian de 70.000 de euro care-i ajută să se dezvolte și să mărească echipa.

Citește mai multe despre Motum din acest material de pe Green Start-Up.

RongoDesign

RongoDesign este întruchiparea viziunii lui Gabriel Barta, un cercetător în domeniul biotehnologiei, de a se baza pe natură pentru inspirație și inovație și de a schimba modul în care ne raportăm în prezent la resurse și la metodele actuale de producție.

RongoDesign este o companie de cercetare și dezvoltare care colaborează cu ecosistemele naturale pentru a oferi soluții alternative la produsele din polistiren și plastic utilizate în industria construcțiilor, în designul interior și chiar în producția de ambalaje.

Două dintre punctele forte ale materialelor inovatoare sunt:

Sustenabilitate: Miceliul este un material natural care poate fi ușor cultivat și recoltat, ceea ce face din el o resursă regenerabilă. Are o amprentă de mediu mai mică comparativ cu materialele de construcție tradiționale precum betonul și plasticuli. În plus, miceliul este biodegradabil și se va descompune în mod natural în timp, reducând deșeurile și poluarea.

Durabilitate: În ciuda naturii sale ușoare, miceliul s-a dovedit a fi la fel de puternic ca betonul în unele cazuri. Este rezistent la apă și foc, ceea ce il face un material potrivit pentru industria construcțiilor. Când este uscat, miceliul devine incredibil de durabil și rezistent la apă, mucegai și foc.

În acest moment, echipa RongoDesign are propriul atelier unde produce diferite panouri cu aplicații variate, în special către zona de design.

Planul lor este să se extindă și caută parteneri și soluții pentru a putea construi o fabrică care să-i ajute să crească capacitatea de producție.

Citește mai multe despre RongoDesign din acest material de pe Green Start-Up.