Potrivit Solar Daily, centralele pe bază de căldură solară folosesc lumina solară concentrată pentru a produce prima dată căldură, iar apoi electricitate, și sunt folosite în zone care beneficiază de expunere constantă la soare, precum SUA, Chile sau Spania.

Pentru a putea face această tehnologie mai eficientă și mai productivă, un grup de cercetători de la Centrul Aerospațial din Germania și de la Universitatea Portugheză din Evora au dezvoltat o fabrică pentru a testa capabilității sării topite în comparație cu uleiul termic.

Fabrica a fost deschisă pe data de 28 aprilie 2022, eveniment la care au participat și reprezentanți ai guvernului Germaniei și al Portugaliei.

Ana Costas Freitas, rector al Universității din Evora, a declarat că „astăzi vom începe operarea Evora Molten Salt Platform (EMSP) prin care dorim să convertim energia solară în electricitate controlată. Pentru a face acest lucru, folosim sare topită - o tehnologie inovatoare și competitivă - pentru a transfera și stoca căldura. Activitățile care au avut loc până în prezent pe platforma EMSP au dovedit și validat fezabilitatea acestui tip de centrală pe bază de căldură solară.”

„Ținând cont de obiectivele tranziției energetice și de criza energetică din Europa, inaugurarea acestei fabrici este un eveniment special, pentru noi ca universitate, pentru această regiune, pentru Portugalia și pentru Europa”, a adăugat ea.

Ca mediu de transfer energetic, sarea topită are câteva avantaje, însă și un dezavantaj comparativ cu uleiul termic.

Primul avantaj este reprezentat de faptul că sarea topită poate opera la temperaturi de până la 550 de grade Celsius, în comparație cu uleiul termic, care poate opera până la 400 de grade Celsius. Capabilitățile termice mai ridicate ale sării topite îi permit acesteia să fie mai eficientă atunci când vine vorba de convertirea energiei solare în energie electrică și termică.

De asemenea, datorită acestei eficiențe, fabricile care operează cu ajutorul sării topite pot produce electricitate pentru un preț cu 20% mai scăzut.

Există totuși o problemă legată tot de temperatura de operare, întrucât pentru a fi menținută sub formă lichidă, sarea trebuie ținută la temperaturi cuprinse între 130 și 240 de grade Celsius, în funcție de tipul de sare.

Dacă apucă să se solidifice, aceasta poate provoca daune și chiar închide unitatea de producție a energiei.

Aproximativ 88 de tone de sare circulă prin țevile acestei fabrici de test, iar aceeași sare este vândută la nivel mondial pentru a fi folosită ca fertilizant la o scară de 100 de milioane de tone.

Modul prin care această platformă funcționează și colectează energia solară este cu ajutorul unor oglinzi parabolice în formă de albie. Sistemul de colectare este lung de aproximativ 700 de metri, iar prin acesta trec țevile care conțin sarea topită, care face transferul de energie.

Capacitatea totală a acestei platforme este de 3.5 megawați (MW).

Costul energiei termice solare este în prezent mai mare decât acela al panourilor fotovoltaice, însă această tehnologie are avantajul de a produce energie pe timp de noapte sau atunci când este înnorat, datorită sistemului integrat de stocare pe bază de căldură.

Acest lucru face ca centralele pe bază de căldură solare să fie una dintre puținele opțiuni când vine vorba despre producția de energie regenerabilă într-o manieră controlată și continuă.

Astfel, ele pot fi un înlocuitor potrivit pentru centralele pe bază de gaze, petrol sau cărbuni în zonele care beneficiază de multă energie solară, unde potențialul acestei surse de energie este unul foarte important.