Aspectul ce ține de rațiunea umană și de capacitatea noastră să conștientizăm nevoia de schimbare și care sunt pașii pe care trebuie să îi facem pentru a deveni mai sustenabili sunt poate chiar mai importanți decât ce pot face roboții, crede Roxana Puia, Director Marketing, Environ.

„Prezentul este definit de foarte mulți dintre acești termeni, de robotizări, de automatizări, de inteligență artificială, de tehnologie până la urmă, care este menită să ne facă să economisim timp, să avem o viață mai confortabilă, un stil de lucru mai eficient și să crească chiar și durata de viață”, precizează Roxana Puia.

Curentul electric este fundația lumii moderne

În prezent, continuă ea, cuvântul electric a devenit sinonim cu ușor, comod și accesibil, pentru că multe dintre lucrurile uzuale pe care eram nevoiți să le facem singuri înainte, acum ne putem baza pe un robot pentru a realiza aceleași lucruri.

Obiecte și tehnologie care acum nu foarte mulți ani părea de domeniul fantasticului sau erau foarte scumpe și păreau că sunt destinate doar unui anumit segment de populație a ajuns să fie prezent în mai toate casele și să ajute oamenii să facă altceva cu timpul lor, în loc să facă curat prin casă, de exemplu.

Toate aceste tehnologii au fost posibile datorită electricității și „îmblânzirii” curentului electric, care exista pe Pământ de milioane de ani, sub formă de fulgere.

„Dacă ne gândim la telefonul mobil, la frigider, la veioze, la echipamente de iluminat, ne dăm seama că acestea sunt mărturii ale faptului că electricitatea a fost una dintre cele mai bune invenții ale lumii, fără de care nu ne putem desfășura activitățile nici acasă, nici la serviciu”, adaugă Roxana.

Totuși, o altă parte a poveștii echipamentelor electronice este aceea că acestea sunt produse finite, cu o utilitate limitată și cu un ciclu de viață și el limitat. Atunci când se defectează sau sunt depășite, ele trebuie înlocuite, dar realitatea este că după ce cumpărăm un produs electronic nou, uneori entuziasmul ne face să gândim pe repede-înainte soarta produsului vechi.

Potrivit reprezentantei Environ, oamenii generează, la nivel global, în fiecare an, circa 50 de milioane de tone de deșeuri electronice, adică fiecărui om îi sunt atribuite 7 kilograme anual. Asta confirmă faptul că ceea ce se întâmplă cu aparatura veche, ineficientă sau defectă, nu este planificat suficient de bine, iar în loc să fie valorificate, aceste resurse sunt risipite. Doar 20% din deșeurile electronice sunt reciclate, mai spune Roxana Puia.

Recompensa nu este o soluție pentru reciclare

Predarea spre reciclare a deșeurilor electronice se face, de cele mai multe ori, condiționat, prin recompensarea acestui efort, spune reprezentanta Environ, lucru care nu ar trebui să se întâmple.

„Cred că este important să reciclăm din convingere și nu pentru că cineva urmează să ne premieze într-o formă sau alta și pentru că înțelegem că acesta este lucrul corect”, completează ea.

Totodată, apa, aerul și pământul curate nu pot fi înlocuite de niciun filtru pe care știința îl poate crea, iar prezervarea resurselor naturale într-o stare optimă este esențială nu doar pentru ecosisteme, dar și pentru noi, ca specie.

Cum putem prelungi durata de viață a electronicelor și electrocasnicelor

Evoluțiile tehnologice ne-au adus într-un punct foarte bun din istorie din punct de vedere al diversității produselor. Asta aduce cu sine și beneficii, dar și neajunsuri. Poate fi greu pentru unii oameni să aleagă produsul ideal pentru nevoile lor, dar care să întrunească și niște caracteristici legate de consumul de energie în raport cu performanța.

Astfel, este bine să ne documentăm temeinic înainte de a ne cumpăra un lucru nou, fie că o facem pentru prima dată sau pentru a înlocui aparatură veche. Trebuie analizate toate opțiunile și aleasă aceea care nu doar performează cel mai bine pentru nevoile sau dorințele noastre, dar și care poate este fabricată din materiale reciclate sau are un consum mai mic de energie.

Asta va ajuta, pe termen lung, din mai multe puncte. În primul rând, un produs mai performant va fi mai bun pe durata exploatării și va permite utilizarea lui pe o durată mai îndelungată. Totodată, produsele mai avansate și mai scumpe vin, în general, cu tehnologii care ajută și în ce privește consumul de energie, respectiv eficiența energetică.

De asemenea, atunci când te-ai plictisit de vechiul produs și simți că vrei unul nou doar pentru că este de ultimă generație, cum se întâmplă la telefoane, de exemplu, lasă să treacă câteva săptămâni luni după o nouă lansare. Sunt șanse destul de mari să nu te mai intereseze sau încânte la fel de tare noul produs și să îl folosești pe cel actual în continuare, dacă el funcționează corespunzător.

În final, vei ajunge să îl înlocuiești doar atunci când el chiar nu își mai îndeplinește rolul de adjuvant în viața ta, iar asta te va ajuta să devii mai sustenabil, dar și să economisești bani.