Nuclear Power Daily scrie că Franța, Ungaria, România și Slovacia se numără printre țările care au fost de acord să „sprijine noi proiecte”, dar și centrale nucleare existente, în cadrul unei întâlniri a miniștrilor energiei la Stockholm.

De asemenea, reprezentanții celor 11 state iau în calcul și colaborarea pe termen lung pentru dezvoltarea tehnologiilor nucleare, dar și rezolvarea problemelor ce țin de siguranță.

Franța, care este una dintre puterile europene în ce privește producția de energie nucleară, își dorea formarea unei astfel alianțe între statele europene.

Oficialii europeni sunt de părere că centralele nucleare nu doar că vor asigura independența energetică pe continent, însă ele ne pot ajuta să producem și hidrogen verde.

Austria, Germania și Luxemburg s-au opus dezvoltării energiei nucleare pe continent, unul dintre motive fiind acela că aceste centrale ar fi construite după mulți ani, timp în care sursele regenerabile ar putea produce energie curată.