În primul articol al seriei Modă Destrămată, am vorbit despre faptul că hainele sunt cu adevărat mai proaste din punct de vedere calitativ față de cele de acum câteva decenii. Motivele sunt numeroase: globalizarea, trendurile din mediul online, industria fast fashion, schimbarea compoziției materialelor cu care se fac aceste haine.

Dacă te întrebi de ce cumpărăm fast fashion, chiar dacă știm că sunt mai puțin calitative, Rodica Bulăceanu, Commercial Manager Humana People to People, a explicat importanța presiunii sociale ca un factor important. Ne identificăm cu oamenii pe care îi urmărim, în special pe social media, dar nu ne permitem hainele pe care ei le poartă, deci fast fashion acționează pe baza dorinței de a ne integra în grupuri sociale și ne vinde replici ale acestor mari case de modă la prețuri reduse.

În teorie, industria de fast fashion își dorește să fie una accesibilă tuturor, fără a lua în considerare consecințele pe care această producție în masă le are asupra planetei. În practică, ne putem îndrepta privirile către o altă industrie care servește același scop fără a produce peste 92 de milioane de tone de deșeuri textile anual, anume industria second-hand.

Cu toate că magazinele și produsele second-hand nu sunt ceva nou în România, industria se confruntă cu concepții greșite, nu doar din partea consumatorilor sau potențialilor consumatori, ci și din partea autorităților, care nu par să înțeleagă procesele și metodologia din spatele hainelor de mâna a doua care ajung pe rafturile magazinelor de acest tip.

Ce spune proiectul de Ordonanță de Urgență de la Ministerul Mediului

Cea mai recentă dovadă a acestui lucru este noul proiect de Ordonanță de Urgență cu privire la industria second-hand, propus de Ministerul Mediului. Proiectul cere reglementarea procesului de introducere pe teritoriul țării a produselor utilizate, reparate sau recondiționate, pentru a opri importul de deșeuri sub umbrela second hand, dar, conform ARETEX (Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile), forma actuală a proiectului necesită clarificare și ajustare, atât din perspectiva aplicabilității practice, cât și a alinierii la legislația europeană.

Pentru a înțelege mai bine felul în care acest proiect este în contradicție cu Directivele UE și cum aceste implementări ar putea duce la o creștere a prețurilor la articolele second hand, care ar impacta peste 50% dintre români, am vorbit cu Zoltan Gundisch, președintele ARETEX.

Diferența dintre deșeuri textile și second-hand

Pentru context, în data de 20 martie 2026, Ministra Mediului Diana Buzoianu a postat un status pe pagina sa de Facebook despre noul proiect de lege, unde a declarat că „România nu este groapă de gunoi! Deșeurile nu trebuie să intre în țară cu eticheta falsă de produse second-hand ca apoi să ajungă pe câmp sau arse ilegal. Timp de prea mulți ani, țara noastră a fost tratată ca o destinație comodă pentru produse periculoase sau improprii consumului, dar care au intrat în România cu promisiunea că puteau fi utilizate: haine neigienizate [...].”

De aici, a pornit întrebarea: care este diferența dintre o haină second-hand și un deșeu textil și cum intră aceste deșeuri în țară sub termenul „second-hand”?

Zoltan Gundisch ne explică acești doi termeni într-un mod simplu: deșeurile textile pot deveni produse second-hand, dar acestea nu pot fi confundate din cauza procesului de a muta o piesă vestimentară din categoria de deșeuri în cea de produs second-hand.

Deșeurile textile sunt colectate de la populație, de obicei din containerele stradale. Asta înseamnă că în acele containere vor exista deșeuri textile reutilizabile, adică haine care nu au probleme, dar care au fost aruncate de cineva pentru că nu a mai dorit să le poarte, dar și haine nereutilizabile, care pot ajunge la reciclare sau la valorificare energetică. Pungile pe care cineva le duce la aceste containere sunt deșeuri textile, care conțin orice de la haine la jucării și încălțăminte. Practic, deșeurile sunt un mix de articole.

Când vorbim de second-hand, ne referim la produsele care au rămas după ce toate aceste deșeuri au trecut prin procese de sortare unde au fost separate de cele nereutilizabile, ca mai apoi să treacă prin procese de dezinfecție și dezinsecție și evaluare separată a fiecărei piese.

„Dacă a trecut această evaluare și a ajuns într-un balot sau într-un sac pregătit pentru reutilizare, poate să meargă către un magazin second hand și să fie vândut acolo, dar trebuie să fi parcurs acești pași. Niciodată nu o să putem confunda cu un sac pregătit de tricouri cu un deșeu textil nesortat.”

Cum pune noul proiect de lege industria second-hand în pericol

Din cauza folosirii vagi a termenului „produse second-hand”, acest proiect riscă să pună în pericol locurile de muncă ale peste 10.000 de români, prin cererea unor restricții care fac, în mod colateral, funcționarea multor magazine de second-hand mult mai dificilă și costisitoare.

Cu toate că combaterea importurilor ilegale de deșeuri textile care sunt deghizate ca second-hand este un obiectiv foarte legitim, Zoltan ne explică că acest proiect cere foarte multe măsuri menite să reglementeze comerțul, în schimbul unor costuri suplimentare sau chiar al imposibilității de a efectua anumite măsuri. Una dintre aceste măsuri dificile este reglementarea care cere ca fiecare bucată pregătită pentru reutilizare să fie spălată și călcată încă din faza de pregătire.

„În domeniul acesta există o activitate de pregătire pentru reutilizare care se efectuează de obicei în uzine de sortare care fac zilnic probabil 10-20 de tone. În ordonanța nouă avem o reglementare care cere ca fiecare bucată pe care o pregătim să fie spălată și călcată înainte să fie comercializată către alte magazine sau către retail. Acest lucru înseamnă niște costuri pe bucată, probabil undeva între 30 lei și 60 lei doar pentru spălat - cunoaștem cu toții ce înseamnă să ducem la o spălătorie hainele noastre.”

Dacă adăugăm și procesul de călcare, este și acesta un alt cost suplimentar. Președintele ARETEX ne explică că aceste cereri sunt bazate pe percepția că această industrie prezintă un risc de sănătate publică.

„Industria aceasta funcționează în toate țările din Europa și din Uniune și nu există acest risc documentat în nicio țară, și nici reglementări care să adreseze acest risc. Și atunci orice cost suplimentar are efectul de a scădea vânzările și volumul în piața de reutilizare și asta nu ne dorim. Ierarhia deșeurilor ne zice foarte clar că reutilizarea este pe primul loc, imediat după evitarea aruncării acestor haine.”

Acestea nu sunt singurele probleme ridicate de ARETEX, ci doar un mic fragment din ce înseamnă problemele dintr-o industrie care facilitează peste 50% dintre români. Pentru a afla mai multe, am discutat pe larg imposibilitatea etichetării hainelor second-hand și care sunt măsurile care se pot lua concret pentru a rezolva problema importurilor ilegale fără a afecta această industrie.

Urmărește green.start-up.ro pentru următorul episod al acestei discuții.