Conform Euronews, inițiativa pornește de la realitatea că aproximativ 5.700 km de linii feroviare secundare din Franța nu mai sunt exploatate, în principal din cauza costurilor ridicate de operare ale trenurilor clasice. Noul concept propune o alternativă cu costuri mai mici și impact redus asupra mediului.
Vehicule electrice adaptate pentru șosea și șine
Soluția este dezvoltată de compania franceză de inginerie SICEF, în cadrul consorțiului Flexmove, coordonat de AKKA Technologies. Proiectul constă în adaptarea unor furgonete electrice astfel încât acestea să poată rula pe șinele de tren, dar și pe drumurile publice.
Vehiculele, denumite „ferromobile”, au la bază modelul Peugeot e-Traveller, modificat cu un sistem care permite tranziția rapidă între modul rutier și cel feroviar. Pe șine, vehiculele funcționează automat, iar pe șosea sunt conduse de un șofer.
Primele teste sunt programate pentru februarie 2026, pe linia Courpière-Vertolaye, din regiunea Auvergne. În funcție de rezultate, soluția ar putea fi extinsă și în alte regiuni, precum Occitania, Bretania sau Nouvelle-Aquitaine.
Fiecare vehicul poate transporta până la opt pasageri și este gândit să funcționeze atât pe bază de orar, cât și la cerere, printr-un sistem de rezervare digital. Proiectul nu presupune circulația pe aceleași linii cu trenurile convenționale, ci exclusiv pe infrastructura feroviară dezafectată.
Dezvoltatorii susțin că soluția contribuie la reducerea emisiilor, prin utilizarea de vehicule electrice și prin evitarea construirii unor infrastructuri noi, într-un context în care multe comunități rurale depind aproape exclusiv de transportul auto.
Sursă foto: Euronews


Comentezi?