Potrivit Reuters, combustibilul este obținut printr-un proces de concentrare a razelor solare prin care se obține kerosen neutru din punct de vedere al carbonului.

Oficialii Swiss International Air Lines au spus că „acest lucru va face din SWISS prima companie din lume care va folosi acest nou tip de combustibil din raze solare.”

Philipp Furler, co-fondator și CEO al Synhelion a prezentat avantajele combustibilului produs de ei față de cel clasic. El a declarat: „kerosenul nostru solar neutru din punct de vedere al carbonului este de ultimă generație și este viabil atât economic, cât și ecologic ca înlocuitor pentru combustibilii fosili.”

Synhelion vrea să ridice prima fabrică din lume capabilă să producă noul tip de combustibil în Germania, plănuind să extindă producția mai apoi în Spania, cu ajutor din partea SWISS și Lufthansa.

Primele avioane care vor zbura cu kerosen solar ar trebui să decoleze în 2023.