Oficialii statelor membre vor trebui să prezinte un plan pentru implementarea infrastructurii înainte de 2024.

Până în 2026, ar trebui să existe cel puțin o stație de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 de kilometri pe drumurile principale din UE, iar această cerință trebuie îndeplinită și pentru camioane sau autocare cu stații mai puternice, însă doar pe drumurile care fac parte din rețeaua trans-europeană de transport.

Anumite regiuni limitrofe ale UE, insule și șosele frecventate mai puțin de vehicule vor face excepție de la regulă.

Reprezentanții Parlamentului au propus și instalarea mai frecventă a stațiilor de alimentare cu hidrogen pe drumurile principale ale UE (la fiecare 100 km în loc de 150 km cum a propus Comisia Europeană), iar acest obiectiv ar trebui îndeplinit mai curând (în 2028, față de 2031).

Stațiile de alimentare cu combustibili alternativi ar trebui să fie accesibile pentru toate vehiculele, indiferent de marcă, plata ar trebui să se facă ușor, iar prețul per kWh sau per kg afișat trebuie să fie accesibil și comparabil.

În plus, Parlamentul vrea ca și sectorul maritim să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la nave cu 2% până în 2025, 20% până în 2035 și 80% până la jumătatea secolului comparativ cu nivelurile din 2020.

Pentru a se asigura că aceste reguli vor fi respectate, se încurajează adăugarea de penalități, iar veniturile obținute în urma amenzilor ar urma să fie trimise către Ocean Fund și către soluții pentru decarbonizarea sectorului maritim.

De asemenea, cercetarea tehnologiilor pentru creșterea eficienței energetice și a sistemelor de propulsie cu emisii zero va fi și ea prioritizată.

Ismail Ertug, membru al Parlamentului European, a declarat că „în prezent avem 377.000 de stații de încărcare în UE, însă acestea reprezintă doar jumătate din numărul de puncte de alimentare pe care țările membre ar fi trebuit să-l aibă dacă și-ar fi respectat promisiunile.”

„Trebuie să rezolvăm cumva această problemă și să introducem și infrastructura de încărcare cu combustibili alternativi pentru a salva Pactul Verde”, a adăugat el.